Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă, scrie News.ro. “Este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal”, a precizat sursa citată. Vaccin autorizat pentru copiii cu vârsta de 12 ani și peste este Comirnaty, produs de BioNTech Pfizer. Conform datelor rezultate în urma studiilor făcute, profilul de siguranță și tolerabilitatea sunt foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. Astfel, în grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați
Luni, Comitetul de coordonare a vaccinării anunța că, de miercuri, 2 iunie, ar putea începe imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccinul produs de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech. Respectarea acestui termen era condiționată de îndeplinirea tuturor criteriilor procedurale impuse de Agenția Europeană a Medicamentului, conform calendarului agreat.
Comentarii
comentarii