Acasă Actualitate Copiii de etnie romă s-au reunit la Măguri

Copiii de etnie romă s-au reunit la Măguri

DISTRIBUIȚI

La acest eveniment, unic în ţară, au participat peste 300 de copii
În localitatea Măguri, aparţinătoare municipiului Lugoj, sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 15, s-a desfăşurat cea de-a XV-a ediţie a tradiţionalei manifestări „Ruga copiilor romi”, unicul festival din ţară care se adresează numai copiilor de etnie romă. Manifestarea a fost organizată de către Şcoala nr.12 din Lugoj-Măguri, cu sprijinul administraţiei locale, al Consiliului Judeţean Timiş, Agenţiei Naţionale pentru Romi şi al Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Măguri. La ediţia din acest an, au participat peste 300 de copii romi din localităţile: Dudeştii Noi, Cenad, Comloşu Mare, Checea, Chevereş, Mănăştiur, Darova, Sacoşu Turcesc, Maşloc, Satchinez, Igriş, Bucovăţ, Timişoara (Şcoala nr.1), Lugoj (Şcoala „Alexandru Roşca”) şi Măguri. Conform tradiţiei, manifestarea a fost deschisă de preotul satului, Ştefan Fetiko, după care copiii îmbrăcaţi în costume tradiţionale au prezentat programe variate, ce au cuprins cântece şi dansuri populare specifice etniei, recitări de poezii şi interpretarea unor scenete, în limba romani. La acest eveniment au participat şi oficialităţile locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea şi deputatul Sorin Stragea. Consiliul Judeţean Timiş a fost reprezentat de către Marius Martinescu, consilier al preşedintelui CJT, iar din partea Asociaţiei „Parudimos” a participat Larisa Marc.
 

Comentarii

comentarii