Acasă Eveniment Copil de 12 ani, prins de poliţişti la volanul unei maşini furate

Copil de 12 ani, prins de poliţişti la volanul unei maşini furate

DISTRIBUIȚI

accident rtv masina 6788 67712800Un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Hunedoara, a fost prins de polițiști într-o benzinărie din orașul Simeria, după ce acesta fusese observat mai devreme că se plimba prin localitate cu o mașină furată în care se mai aflau doi adolescenți de 14 și 16 ani, a informat miercuri IPJ Hunedoara.

Mașina a atras atenția polițiștilor din Simeria, deoarece fusese semnalată ca furată din Hunedoara în urmă cu două zile.
“Polițiștii au depistat autoturismul respectiv în incinta unei stații de alimentare cu carburanți de pe raza orașului Simeria, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul a fost condus de un minor în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, care, evident, nu deține permis de conducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Potrivit Agerpres, cei trei tineri minori au fost predați polițiștilor din Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Polițiștii vor efectua cercetări și sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autoturism fără permis.

 

Comentarii

comentarii