Acasă Actualitate Credinţă mai presus de criză, la Anina

Credinţă mai presus de criză, la Anina

DISTRIBUIȚI

Episcopul Lucian a sfinţit pictura bisericii din Steierdorf 

Credinţa învinge din nou în oraşul disperării, Anina. După ce, în septembrie, episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Lucian Mic, a venit pentru a sfinţi o bisericuţă de lemn dintr-un cartier al Aninei, pe 6 noiembrie acesta s-a reîntors în micuţul orăşel din Banatul Montan. Preasfinţitul Lucian a sfinţit acum pictura bisericii parohiale cu hram dublu: „Sfânta Treime” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Steierdorf. Fără bani, dar cu credinţă în Dumnezeu

După slujba de sfinţire, Preasfinţitul Lucian a ţinut Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea bisericii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Părintele paroh al bisericii din Steierdorf, Gheorghe Şuveţi, a fost hirotesit iconom-stavrofor. Nici ctitorii bisericii nu au fost uitaţi. Episcopul a oferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” – Clasa I pentru mireni primarului Aninei, Gheorghe Neicu. Fostul lider sindical al minerilor din Anina, Adrian Burlui, a primit diploma de onoare. Burlui are meritul că a contribuit cu sume foarte mari de bani la susţinerea tuturor celor trei biserici ortodoxe de la Anina. După doar doi ani de la sfinţirea bisericii din Steierdorf, s-a reuşit împodobirea lăcaşului de cult cu o frumoasă pictură în stil neobizantin, executată de pictorii Dumitru Bănică şi Gheorghe Bondoc din Bucureşti. Dacă episcopul Caransebeşului este prezent pentru a doua oară în doar două luni la Anina, investitorii vin mai greu decât extratereştrii în oraşul din Caraş-Severin. Aproape nimeni nu mai are unde lucra la Anina şi nicio speranţă nu se întrevede pentru fostul oraş minier. Singurii bani pe care îi mai primesc cei din Anina vin din pensii, ajutoare sociale sau alocaţii. La Anina, apa rece curge după program, iar apa caldă sau gazul rămân nişte fantasme extrem de îndepărtate.

Discurs emoţionant

Episcopul Lucian nu a invocat criza şi nici sărăcia de la Anina. Modest şi decent, ca de fiecare dată, preasfinţitul i-a emoţionat pe credinicoşii prezenţi în număr extrem de mare. „Mare este bucuria noastră astăzi, trăită împreună aici în Parohia „Sfânta Treime” din Anina, cartierul Steierdorf, din Protopopiatul Oraviţa. Suntem din nou adunaţi în jurul acestei biserici, ca şi când această biserică ar fi un chivot pe care preoţii şi credincioşii, dar şi noi toţi cei adunaţi aici îl aducem şi îl punem înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Biserica pe care dumneavoastră aţi construit-o aici, ca şi toate bisericile construite de către bunii noştri credincioşi, în care se binecuvintează Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, sunt într-adevăr chivote ale legii celei noi, ale legii harului, ale legii iubirii în care se păstrează rugăciunile noastre, pe care le înălţăm înaintea Bunului Dumnezeu. În această biserică şi în toate bisericile şi mănăstirile noastre se păstrează rugăciunile pe care le înălţăm înaintea Tronului Preasfintei Treimi, rugăciuni de laudă, rugăciuni de mulţumire şi rugăciuni de cerere”, a spus Preasfinţitul Lucian. Biserica din cartierul Steierdorf al oraşului Anina a fost ridicată de părintele paroh Gheorghe Şuveţi şi credincioşi, între anii 2004-2009, iar între anii 2009-2011 a fost împodobită cu pictură în stil neobizantin.

 

Comentarii

comentarii