Acasă Eveniment Crescătorii de animale din Timiş cer promulgarea urgentă a Legii pajiştilor şi...

Crescătorii de animale din Timiş cer promulgarea urgentă a Legii pajiştilor şi păşunilor

DISTRIBUIȚI

crescatorii de animale -foto gheorghe mihaescu seful asociatiei DSCF0980Cea mai mare nemulţumire a crescătorilor de animale din judeţul Timiş este faptul că noul proiect al legii pajiştilor şi păşunilor zace în parlament de aproape un an. Din această cauză, ei au intrat în conflict cu primăriile şi au ajuns să nu mai poată să îşi ducă vitele la păşunat, fiindcă nu mai au o lege să îi apere, primarii reducând foarte mult pajiştile comunale, prin vânzare sau concesionare.
În 2012, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiş erau înregistrate 581.000 de ovine, 8.500 de capre şi aproape 30.000 de vaci. Gheorghe Mihăescu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale “Ovitim-Mioriţa” Lugoj, a precizat că legea, la care a lucrat chiar fostul ministru Valeriu Tabără, făcută după un model din 1927, este foarte bună. De aceea o vor cât mai repede promulgată de către Parlamentul României. Legea respectă toate normele europene şi angajamentele României, faţă de Uniunea Europeană. Primarii ar trebui să fie mai atenţi şi să aplice principiul valorificării terenurile prin păşunat, nu să îi elimine pe crescătorii de animale. În plus, pe suprafeţele respective, pot fi atraşi mulţi bani europeni, fiindcă Politica Agricolă Comună 2014 –2020 va aloca fonduri suplimentare. “Unele primării i-au lăsat pe fermieri fără păşune. Mulţi primari din Timiş au vândut islazul străinilor, îndeosebi italienilor, iar fermierii nu mai au unde duce oile la păşunat. Străinii au mulţi bani şi sunt în cârdăşie cu primarii, cu consilierii locali, fiindcă acum şi primarii şi consilierii au ajuns oameni de afaceri. Nu ştim ce se va întâmpla cu Legea păşunilor nr. 214, care este blocată în parlament. Sperăm să treacă, fiindcă este foarte bună şi apără interesele crescătorilor de animale. Sperăm să fie aprobată cât mai repede de parlament şi să intre în vigoare, fiindcă primarii au acaparat aproape toate terenurile comunale de păşunat. Facem apel către parlament să dea drumul legii pajiştilor şi păşunilor. Vrem să se facă ordine”, este mesajul lui Gheorghe Mihăescu.

Comentarii

comentarii