Acasă Actualitate Crescătorii de bovine din Caraş-Severin sunt disperaţi

Crescătorii de bovine din Caraş-Severin sunt disperaţi

DISTRIBUIȚI

14 decembrie disperare DSCF0780Fiindcă a rămas mai puţin de o lună până la sfârşitul anului 2013, iar subvenţia pe cap de animal nu s-a acordat, crescătorii de bovine din Caraş-Severin au ajuns la disperare. Oamenii se tem că preţul la furaje va creşte la începutul anului 2014 şi nu vor avea bani să cumpere hrană pentru vite.

Darius Văcariu, preşedintele noii Camere Agricole Caraş-Severin, el însuşi crescător de bovine, are un mesaj pentru Ministerul Agriculturii. „De acum, vom fi un coşmar pentru Ministerul Agriculturii, fiindcă va trebui să negocieze permanent cu noi, ca să nu mai ajungem în situaţii în care ne aflăm astăzi. În scurt timp e sfârşitul anului 2013 şi crescătorii de bovine nu au beneficiat de niciun leu subvenţie pe cap de animal. E inadmisibil. E strigător la cer. Fermierii au nevoie de bani să poată să îşi îngrijească animalele, să le cumpere furaje, să se aprovizioneze pentru iarnă, dar ce se întâmplă acum nu e normal. Toată lumea urlă că va fi o iarnă grea şi vor fi probleme”, a declarat Darius Văcariu.

Crescătorii de bovine trebuie să primească subvenţia pentru vaca defavorizată de lapte şi carne, dar şi pentru vaca normală. Ei vor să primească banii înainte de luna ianuarie. „O altă problemă este că sprijinul financiar pentru vaca sau oaia defavorizată există, dar mulţi crescători de animale nu ştiu de el şi nu îl solicită. Suntem o zonă de munte. Nu au informaţii şi nu ştiu cum să le acceseze. Prin noua Cameră Agricolă, vrem să ajungem în cea mai îndepărtată comună pentru a comunica cu fermierii şi cu primarii. Fermierii trebuie sprijiniţi şi dorim să avem o agricultură performantă în Caraş, dar în aceste condiţii nu avem cum să progresăm”, susţine Văcariu.

Două dintre obiectivele aleşilor noii Camere Agricole sunt: respect faţă de fermieri din partea instituţiilor şi accesarea a cât mai multor fonduri europene de către agricultori. În Caraş-Severin sunt peste 22.000 de fermieri.

Comentarii

comentarii