Ioan Boţ, bulibaşa de Lugoj: „L-au omorât doar pentru că era ţigan”
„Amândoi trebuie să plătească la fel”
Judecata ţigănească nu poate rezolva cazurile foarte grave
Expert în psihologie criminalistică şi în tehnica poligrafului, Toma Voiculescu a luptat cu violatorii şi criminalii 20 de ani, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Timiş. Voiculescu este departe, însă, de a lua partea ţiganilor. „Ce a urmat după a fost o măgărie ţigănească. Nu poţi să pui presiune pe justiţie, nu poţi să ameninţi că vei da foc oraşului. Oamenii care gândesc aşa ceva şi o spun cu voce tare trebuie puşi cu botul pe labe, ameninţarea în România este o faptă penală”, mai spune Voiculescu. Chiar dacă rudele ţiganului tranşat au ameninţat de mai multe ori cu răzbunarea, liderii romilor din vestul ţării nu cred că vor exista niciun fel de incidente. „Ţiganii noştri nu vor face nimic rău, noi nu recurgem la acte de răzbunare. Judecata noastră şi legea noastră nu ne permite să ne băgăm peste lucruri grave, atunci când e vorba de crimă sau viol, noi nu putem judeca nici măcar pe un semen de-al nostru. Lăsăm legea să-şi facă datoria, după părerea mea, însă, cei doi studenţi merită închisoare pe viaţă”, spune Ioan Boţ, bulibaşa ţiganilor din Lugoj.
„L-au omorât doar pentru că era ţigan, iar acum sunt priviţi ca nişte eroi”
Bulibaşa din Lugoj l-a cunoscut bine pe ţiganul omorât şi tranşat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un cămin al Facultăţii de Medicină din Timişoara. „Niciodată nu a ridicat mâna asupra cuiva. Dacă cineva îi dădea o palmă, uita până a doua zi. Era un om blând care, din păcate, avea un singur defect: era afemeiat. Asta nu înseamnă că merita să moară într-un asemenea hal. Eu vă spun clar: pe Cioca l-au omorât doar pentru că era ţigan, iar acum studenţii sunt priviţi ca nişte adevăraţi eroi de opinia publică. Dacă era un român în locul lui nu murea. Se înţelegeau şi la bani şi se despărţeau cu o strângere de mână”, mai spune Ioan Boţ.
Comentarii
comentarii