Acasă Administraţie Cristian Moș, în vizită inopinată pe șantierele CJT. Sunt probleme la Moșnița...

Cristian Moș, în vizită inopinată pe șantierele CJT. Sunt probleme la Moșnița și Dumbrăvița

875
DISTRIBUIȚI

Pe șantierele de la Moșnița și Dumbrăvița sunt probleme, iar acestea trebuie rapid remediate. Anunțul aparține vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, după ce a fost în inspecție inopinată pe șantierele de pe drumurile din Moșnița Nouă și Dumbrăvița.

Problemele se referă la zone prost semnalizate, lucrări neprotejate, porțiuni din lucrări care încă nu seamănă cu ceea ce se cere în proiect.

”Nu sunt mulțumit de șantierele de la Moșnița Nouă și Dumbrăvița. Era lui “Las’ că merge și așa” la Consiliului Județean Timiș s-a terminat! Ieri am fost într-o vizită neanunțată pe cele două șantiere. Știam, și din mesajele primite la unii dintre voi aici pe Facebook, că sunt anumite nereguli legate de organizarea de pe teren.  Am găsit zone prost semnalizate, lucrări neprotejate, porțiuni din lucrări care încă nu seamănă cu ceea ce se cere în proiect. Din funcția de vicepreședinte a Consiliului Județean Timiș, responsabil de drumurile județului, nu vreau să accept să se mai lucreze în dulcele stil clasic Am cerut de urgență remedierea neregulilor legate de indicatoarele temporare, semnalizarea șantierelor și organizarea de șantier”, a anunțat Moș.

El mai cere ca lucrările să nu se mai desfășoare în timpul orelor de lucru.

”Totodată le-am cerut constructorilor să-și adapteze programul de lucru astfel încât în timpul orelor de vârf, când timișenii se deplasează spre și dinspre serviciu, circulația utilajelor grele să nu încetinească și mai mult traficul care este oricum afectat în această perioadă”, a mai spus vicele CJ Timiș.

El mai anunță că cei din Direcția Tehnică vor transmite periodic spre mass-media locală zonele care trebuie evitate și traseele alternative, acolo unde acest lucru este posibil.

”Știu că orice șantier produce, temporar, unele neplăceri – e firesc – dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca ele să fie cât mai ușor de suportat de către voi, beneficiarii. Voi continua să verific șantierele din județ cu maximă seriozitate.  Ca de fiecare dată vă rog și pe voi: dacă semnalați orice neregulă pe drumurile județene, să mi-o comunicați printr-un mesaj aici în online”, a încheiat Cristian Moș.

Comentarii

comentarii