Acasă Actualitate Cum pot fi integrate persoanele cu dizabilităţi, în Timiş?

Cum pot fi integrate persoanele cu dizabilităţi, în Timiş?

394
DISTRIBUIȚI

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş şi Fundaţia Motivaţion Romania au organizat, în data de 14 septembrie, seminarul „Abilităţi de viaţă independentă pentru persoanele cu dizabilităţi”, la CENTRUL PENTRU PERSOANE CU HANDICAP SUFERINDE DE MALADIA ALZHEIMER CIACOVA, din cadrul DGASPC Timiş. Scopul evenimentului a fost promovarea şi susţinerea dezvoltării abilităţilor de viaţă independentă a persoanelor cu dizabilităţi, pentru facilitarea integrării sociale şi profesionale. Seminarul s-a adresat specialiştilor din domeniul social şi persoanelor cu dizabilităţi.
Au participat specialişti din domeniul social din judeţul Timiş, precum şi mai multe persoane cu dizabilităţi din instituţii din Timiş. Au fost abordate teme precum: poziţionarea corectă în scaunul rulant, tehnici de manevrare a scaunului rulant, informaţii medicale, integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilitati sau evaluarea şi prescrierea de echipamente de mobilitate. Evenimentul face parte din seria de acţiuni desfăşurate în cadrul proiectului ”Dezvoltarea economiei sociale pentru persoanele cu dizabilităţi fizice din România”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Inveşteste în oameni!”.

Comentarii

comentarii