Să mergi în piaţa de legume şi fructe în Timişoara este o adevărată aventură. Una culinară, dar şi una benefică – evadezi din aerul condiţionat al hipermarketurilor şi de miresmele care se dau „pe ţeavă”, la comandă, şi cobori în piaţă, unde e miros proaspăt de legume şi fructe, chiar dacă unele dintre ele sunt aduse din ţări străine.
Dacă nu ai mai fost de mult timp printr-o piaţă, atunci ai putea să pleci cu mai mulţi bani daţi decât îţi propuneai. Cum? Simplu… Pieţarii sunt meşteri la a-şi face promoţie şi la a te determina să cumperi mai mult decât ai nevoie. Să zicem că e sâmbătă, eşti în Piaţa Iosefin, şi ai intrat pentru a lua legume proaspete. Dai un tur de piaţă şi te opreşti la nişte cireşe bune şi gustoase, te gândeşti că sunt ultimele pe anul ăsta şi nu mai prinzi – 8 lei kilogramul. Iei două kilograme, faci două borcane de gem şi mai ai şi de mâncat. Îi spui vâzătorului că vrei „două kile”. „Dar nu vreţi să punem până la 20 de lei? Dacă tot luaţi, să ştiţi că sunt ultimele”, spune vânzătorul. Spui hotărât nu, dar vânzătorul insistă: „Eu vă spun, dumneavoastră pierdeţi, nu mai găsiţi”. Aproape că îţi vine să-l laşi cu „marfa în soare” şi să pleci mai departe, iritat de insistenţa vânzătorului care nu prea arată a ţăran ars de soare. Laşi capul jos şi iei, în final, două kile. Te gândeşti că aşa e la piaţă, trebuie să interacţionezi cu oamenii, mai o glumă, mai ceva… Mergi mai departe şi vezi vinete – 2, 5 lei kilogramul – şi îi ceri vânzătorului să pună patru legume de acest fel. „Numai patru?”, te întreabă mirat vânzătorul, iar tu ai impresia că arăţi de parcă ai mânca mai mult şi degeaba ţi-ai făcut abonament la sală, că tot nu mergi. Rămâi la patru şi ai tupeul să ceri ardei, cu 2,5 lei kilogramul – un kil. Vânzătorul reacţionează imediat: „Păi nu punem de trei lei, să fie trei?”. „Nu, nu punem, că nici pe ăia nu-i mănânc”, îi zici deja exasperat. Parcă îţi e frică să mai iei şi caise dulci cu 6 lei kilogramul ori alte legume sau fructe. Poate de aceea şi fug oamenii în supermarketuri şi nu mai calcă prin piaţă – presiunea vânzătorilor e uneori deranjantă şi nu ştii cum să te comporţi mai frumos când eşti dus la exasperare. Cel mai probabil, presiunea vânzătorilor nu e ilegală, dar e complet imorală şi alungă oamenii din pieţe, într-o lume în care oamenii sus-puşi şi producătorii vor să atragă oamenii în pieţe. Prin asemenea comportament îi… alungă. Să nu mai vorbim de un fapt cunoscut în Iosefin – faptul că pieţarii nu te lasă să alegi marfa, să iei un fruct şi să-l pui în plasă, iar de negociat preţul, pentru că suntem LA PIAŢĂ, nici nu se pune problema. Ar trebui ca cei care vor să vină oamenii în pieţe să aibă grijă şi de comportamentul celor care-şi prezintă marfa, să nu te streseze, să nu te preseze, să te lase să-ţi alegi fructe şi legume, iar preţul să fie negociabil, că de aceea e… piaţă. La supermarket e preţul fix, corect, multe produse sunt din ţări în care nici nu ştiai că cresc, din nou corect, dar îţi alegi ce vrei tu şi nu te bate nimeni la cap să cumperi mai mult decât ai nevoie…
