La întrebarea „Cum se numeşte ţara noastră?”, în cadrul unui sondaj realizat de echipa Vax Populi, ce prezintă dimensiunile ignoranţei în mediul rural, unul dintre răspunsurile oferite de locuitorii unui sat din România a fost: „M-aţi luat aşa…prin surprindere.
Nu le prea am cu istoria”. Strigător la cer! Să nu şti tu cum se numeşte ţara ta, presupune un nivel de ignoranţă ridicat, o lipsă totală a educaţiei, de la cei mici până la cei mari. Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”. Nelson Mandela definea educaţia ca fiind cea mai puternică armă, pe care noi o putem folosi pentru a schimba lumea. În 5 octombrie a fost Ziua Mondială a Educaţiei şi s-a sărbătorit în peste 200 de ţări, ca fiind un prilej de reconştientizare a rolului pe care îl are educaţia. De Ziua Mondială a Educaţiei, unii profesori chiar dacă se enervează sau se vaită de lipsuri, încă mai au energia să-şi transmită urări, mesaje motivaţionale, speranţe de mai bine. Alti profesori se gândesc la frigul din şcoală, frigul de acasă, la facturile umflate, la salariul de mizerie, la datoriile pe care le au, dar şi la bugetul mic alocat pentru educaţie în condiţiile în care, multe goluri financiare sunt acoperite în continuare de părinţi. Aceştia încă mai cred în viitor şi continuă să modeleze suflete de copii, pentru că acesta este sensul viitorului, chiar dacă cei care decid viitorul nu vor să priceapă acest lucru. Nu vor să priceapă că România are nevoie de tineri educaţi şi talentaţi, care să pună capăt non-valorilor. Nu vor să priceapă că accesul la educaţie nu este o favoare, ci o obligaţie pe care trebuie să o asigurăm copiilor noştri. Nu vor să priceapă, că fiecare leuţ alocat pentru o mai bună educaţie nu este o cheltuială, ci o investiţie în prezentul, dar mai ales în viitorul copiilor noştri, în viitorul ţării noastre. Politicienii noştri nu trebuie să uite că educaţia este cea mai bună zestre pe care putem să i-o dăm unui copil.
Ziua Mondială a Educaţiei, probabil că se sărbătoreşte cu relaxare şi fast în alte ţări, unde aceasta este la loc de cinste şi unde profesorii sunt cu adevărat respectaţi. La noi Ziua Mondială a Educaţiei a trecut neobservată, aşa cum de regulă educaţia şi sănătatea trec neobservate, fiind considerate „cenuşăresele” României. Şi atunci, ne punem pe drept cuvânt fireasca întrebare:Educaţia încotro?
