Acasă Actualitate Cupa de Rummy timisoreni.ro 2011 – ediția a II – a

Cupa de Rummy timisoreni.ro 2011 – ediția a II – a

DISTRIBUIȚI

Pasionații jocului de rummy sunt așteptați în zilele de 15 și 16 octombrie la ediția a II – a Cupei de Rummy timișoreni.ro, ce se va desfășura la Iulius Mall Timișoara. Competiția se va juca în sistem de 5 partide, cu etalare la 45 de puncte. 

La masa de joc se vor așeza patru jucători, iar primul concurent care va ajunge la 1.000 de puncte va fi declarat câștigător și va primi 3 puncte în clasamentul competitiei. Locul 2 va obține 2 puncte, iar locului 3 i se va acorda un punct. Nimeni nu este eliminat din competiție, indiferent de punctele totalizate sau locul obținut. În prima zi a competiție se vor desfășura 2 meciuri, urmând ca duminică să se dispute altele 3, după care se va stabili clasamentul final al competiție. Taxa de participare este de 20 de lei și se achită în prima zi a competiție între orele 13:00 și 14:45, la locaȚia evenimentului. Pentru primele trei locuri premiile vor fi următoarele: locul 1 – 500 lei + cupă și medalie, locul 2 – 300 lei + cupă și medalie și locul 3 – 200 lei + cupă și medalie. Prin tragere la sorți se vor premia alți 13 participanți. Informatii suplimentare se pot obține la: 0723-079866 – Peter Bahuczki. Regulamentul de joc se poate vizualiza pe: http://www.timisoreni.ro/evenimente/alte_sporturi/Cupa_de_Rummy_timisoreni_ro_2011_editia_a_II.html.

Comentarii

comentarii