Acasă Actualitate Curtea de Apel Timișoara și instanțele din raza sa de competență au...

Curtea de Apel Timișoara și instanțele din raza sa de competență au avut pe rol 48.019 de dosare, în 2023

DISTRIBUIȚI

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara a dezbătut marți, 5 martie, raportul de bilanţ privind activitatea desfăşurată de instanţă în anul 2023.

La eveniment au participat, alături de judecătorii şi personalul din cadrul Curţii de Apel Timişoara şi magistraţii care exercită funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor din circumscripţia Curţii de Apel Timișoara, precum şi invitaţi din partea instituţiilor şi autorităţilor publice aflate în relaţii de colaborare cu instanţa de judecată.

Deși numărul de dosare a scăzut, cea mai mare problemă este cea a numărului mic de magistrați și grefieri. Ieșirea la pensie a judecătorilor a lăsat multe instanțe fără personalul necesar, iar gradul de încărcare cu dosare al magistraților a crescut. Deficitul cel mai mare din Timiș se resimte la Judecătoria Deta, la cea din Oravița dar și la Judecătoria Timișoara. La nivelul Curții de Apel Timișoara un judecător a avut, în medie, anul trecut 440 de dosare. În cazul judecătorilor de la celelalte instanțe, media a fost mult mai mare.

În acest moment, la Curtea de Apel Timișoara activează 62 de judecători, 15 dintre aceștia depunându-și dosarele pentru pensionare sau chiar primind deciziile de pensie. Problema este aceeași la toate instanțele din țară. ”Eu mă bazez că acești colegi să rămână în sistem, pentru că eu consider că este important, ca judecătorii să aibă experiență”, a declarat Maria Cristina Dica.

Curtea de Apel Timișoara și tribunalele din raza sa de competență au avut pe rol în anul 2023 un număr de 48.019 dosare. Numai la Curtea de Apel Timișoara, au fost pe rol 9.421 dosare la Tribunalul Timiș, 21.882 dosare, la Tribunalul Arad, 9.934 dosare, la Tribunalul Caraș Severin, 6.782 dosare.

Volumul de activitate pe anul 2023 cuprinde și cauzele noi intrate la stocul inițial de cauze.

Astfel numai la Curtea de Apel au fost 7.783 de cauze noi intrate în 2023, iar stocul inițial de cauze a fost de 1.638.

La tribunalul Timiș, cauze noi intrate au fost 13.561 la stocul inițial de cauze care a fost de 8.321.

La Tribunalul Arad, cauze noi intrate în 2023 au fost 7.982 la stocul inițial de cauze de 1952.

La Tribunalul Caraș Severin, au fost 4.615 cauze noi intrate la stocul inițial de 2.167.

Judecătoarea Maria Cristina Dica, președinta Curții de Apel Timișoara, a precizat că, comparativ cu anul 2022, în anul 2023, se constată o scădere a volumului de activitate la nivelul Curții de Apel cu 834 dosare și la nivelul Tribunalului Caraș Severin cu 1312 dosare.

O creștere a volumului de activitate se constată la nivelul Tribunalului Timiș cu 460 de dosare și la nivelul Tribunalului Arad cu 1.112 dosare.

”Această scădere nu înseamnă un aspect negativ, ci este și o concluzie a faptului că au loc mai puține contestații a instanțelor de fond. Asta indică o calitate crescută a hotărârilor tribunalelor“, a spus Dica.

Așa cum rezultă din analiză, Curtea de Apel Timișoara a obținut în anul 2023 calificativul general eficient. Trebuie menționat că în aceste împrejurări chiar în condițiile în care s-a uzat de termene procedurale scurte, timpul pentru soluționarea acestor dosare nu a putut fi suficient, astfel că în mod firesc și pentru asigurarea dezideratului respectării riguroase, în primul rând a normelor și principiilor de proceduri, au fost acordate termene de judecată în cursul anului 2024.

La finele anului 2023, din totalul de 1.875 dosare aflate în stoc un număr de 114 dosare sunt mai vechi de un an sau 1,5 ani, reprezentând o valoare indicatorului de 6,1%. În consecință, Curtea de Apel Timișoara s-a încadrat în gradul de eficiență “Eficient”.

În ceea ce privește ponderea dosarelor închise într-un an în perioada de referință, din totalul de 7.546 dosare soluționate, un număr de 7.489 dosare au fost soluționate în termen în maximum un an de la înregistrare, reprezentând o valoare indicator de 99,2%. În consecințe la acest indicator, instanța s-a încadrat în gradul de eficiență “Foarte eficient”.

În anul 2023, indicatorul privind ponderea dosarelor închise într-un an se situează la nivel foarte eficient datorită desfășurării cu celeritate a activității administrative judiciare, privind procedura scrisă pregătitoare investirii instanței și efectuării cu celeritatea judecării cauzelor.

În ceea ce privește redactările peste termenul legal în perioada de referință, din totalul de 7.287 de dosare soluționate un număr de 782 dosare au fost redactate peste termen, ponderea fiind de 10,7% determinând încadrarea instanței în gradul “Foarte eficient”.

”În anul 2023, indicatorul privind redactările peste termenul legal se situează la nivel foarte eficient, datorită măsurilor organizatorice care s-au axat în principal pe asigurarea unui volum echilibrat de activitate între completurile de judecată din cadrul secțiilor prin monitorizare repartizării aleatorie și a complexității dosarelor noi intrate, pentru a fi depistate eventualele decalări între completuri și pentru a asigura timpul necesar redactării”, se arată în raport.

În vederea verificării dispozițiilor legale cu privire la tehnoredactarea hotărârilor judecătorești, la nivelul fiecărei secții grefierul șef periodic, de regulă o dată la două săptămâni, verifică registrul de evidență a redactării hotărârilor generat de programul informatic Ecris, precum și rapoartele puse la dispoziție de către specialiști IT, în care sunt cuprinse datele relevante cu privire la hotărârile judecătorești ce se află în curs de redactare.

Judecătoarea Maria Cristina Dica a vorbit și despre obiectivele și provocările pe 2024.

Astfel, se urmărește creșterea ratei de soluționare a dosarelor pentru a determina modificarea coeficientului “satisfăcător” și cel de “foarte eficient”, dar și diminuarea stocului de dosare înregistrat la sfârșitul anului 2023, implementarea aplicației OPTIMAPP, a tehnologiei și a produselor digitale la nivelul instanțelor de circumscripție.

De asemenea, se fac demersuri pentru ajustarea schemelor de personal raportat la necesitățile instanțelor, crearea unui cadru organizațional optim pentru desfășurarea activitățile la nivel de performanță, elaborarea infrastructurii instanțelor de circumscripție și întocmirea, susținerea proiectelor destinate îmbunătățirii condițiilor de muncă, respectiv crearea unui spațiu adecvat activității instanțelor.

De asemenea, se dorește colaborarea constructivă cu ceilalți participanți la actul de justiție, în vederea înlăturării disfuncționalităților și îmbunătățirea activității.

Un alt obiectiv este dezvoltarea și consolidarea unei imagini pozitive a instanțelor în societatea civilă, urmărind ca rezultate consolidarea integrității, creșterea încrederii cetățeanului în actul de justiție, prezentarea activității instanței pentru a facilita cunoașterea procedurilor și pentru a crea premisele garanție integrității.

În plus, se urmărește menținerea și dezvoltarea unei comunicări constante cu celelalte curți de apel precum și cu instituții publice implicate în actul decizional: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Institutul Național al Magistraturii. 

La ședința de bilanț a participat și secretarul de stat în Ministerul Justiției, avocatul Bogdan Ilea. „Am avut deosebita satisfacție de a evidenția că la Curtea de Apel Timișoara se remarcă o conducere consacrată soluționării problemelor de natură curentă, cu care se confruntă instanțele din Banat,” a transmis secretarul de stat. Bogdan Ilea a mai anunțat că din acest an va demara proiectul de reabilitate a clădirii Judecătoriei Oravița, cu fonduri de la Banca Mondială. Procesul va fi unul de durată.

Cu ocazia bilanțului Curții de Apel a avut loc și Adunarea Generală a Judecătorilor, la care a participat și și Ramona-Grațiela Milu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Răspunzând la o întrebare referitoare la sentințele șocante date de unii magistrați în cazuri de violatori sau pedofili, membra CSM a declarat: ”Pedepsele sunt la latitudinea judecătorilor în toate gradele de jurisdicție. Din punct de vedere al CSM am avut discuții despre majorarea pedepselor, stabilirea aplicării cu executare. Evident, rolul CSM s-a manifestat și am expus argumentul din puncte de vedere al tehnicii de reglementare legislativă, însă acest lucru ține de politica penală a fiecărui stat. Legislația nu trebuie modificată însă atât de des. Un text de lege trebuie să-și producă efectele, nu pute veni cu modificări dese, pentru că tocmai aceste modificări creează portițe de scăpare”, a spus Ramona Milu.

Comentarii

comentarii