Acasă Politica Dan Radu Ruşanu, vicepreședinte PNL: „Ne reafirmăm susținerea pentru viitorul primar al...

Dan Radu Ruşanu, vicepreședinte PNL: „Ne reafirmăm susținerea pentru viitorul primar al Timișoarei, domnul Robu, ori de câte ori va fi nevoie”

DISTRIBUIȚI

Senatorul liberal Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte PNL la nivel naţional, reafirmă încă o dată susţinerea conducerii PNL pentru candidatura lui senatorului Nicolae Robu, preşedinte PNL Timiş, la Primăria Timişoarei şi e de părere că asistăm „la o nouă diversiune a actualei guvernări în urma publicării listei candidaților USL”.

 Candidatura lui Robu a fost pusă sub semnul întrebării de diferiţi „binevoitori”, asta în timp ce conducerea centrală afirma sus şi tare şi continuă să afirme că Robu este candidatul USL la Primăria Timişoara, iar varianta Ciuhandu (despre care s-a tot discutat) este total exclusă. „Conducerea Partidului Național Liberal își exprimă încă o dată întreaga susținere față de domnul Prof. Univ. Dr. Nicolae Robu în calitate de candidat al Uniunii Social Liberale pentru Primăria Timișoara. Considerăm că domnia sa reprezintă soluția pentru a aduce schimbarea de care Timișoara are nevoie. Este absolut imperativ ca Timișoara să redevină un centru european important, iar domnul Prof. Dr. Robu este persoana potrivită pentru a putea realiza acest deziderat. Din acest motiv, ne reafirmăm întreaga susținere în campania electorală pentru viitorul primar al Timișoarei”, declară Dan Radu Ruşanu.

„Încercările PDL de intoxicare a opiniei publice privind candidatura domnului Prof. Dr. Nicolae Robu sunt hilare și nu merită nici o atenție”
 
Dan Radu Ruşanu e de părere că aceste zvonuri nu sunt decât nişte încercări de intoxicare a opiniei publice marca PDL. „Încercările PDL de intoxicare a opiniei publice privind candidatura domnului Prof. Dr. Nicolae Robu sunt hilare și nu merită nici o atenție, cu toate acestea, ne reafirmăm susținerea pentru viitorul primar al Timișoarei, domnul Robu, ori de câte ori va fi nevoie. Suntem siguri de victoria în alegeri a domniei sale, iar pe parcusul campaniei electorale vom prezenta electoratului argumentele definitorii pentru care Timișoara trebuie să aleagă schimbarea”, e de părere Dan Radu Ruşanu. 

Comentarii

comentarii