Acasă Actualitate Dan Vîrtosu și-a lansat candidatura la Primăria Giroc. “Să facem din comună...

Dan Vîrtosu și-a lansat candidatura la Primăria Giroc. “Să facem din comună un loc mai bun, mai prosper!”

DISTRIBUIȚI

Medicul veterinar Dan Vîrtosu, viceprimarul și primarul interimar al comunei Giroc, și-a lansat, sâmbătă, candidatura pentru Primăria Comunei Giroc.

Evenimentul care a atras foarte multă lume a avut loc în grădina de vară a căminului cultural din localitate.

Invitați speciali au fost Nicolae Robu, candidatul PNL la Primăria Timișoara, Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Camerei Deputaților și candidat la Consiliul Județean Timiș, europarlamentarul Cristian Bușoi, rectorul UVT, prof. Marilen Pirtea, deputat PNL Timiș, prorectorul Mădălin Bunoiu. De asemenea, sportivul Ionel Pascotă și președintele interimar al PNL Timiș, Vasile Blaga, au transmis mesaje de susținere video pentru Vîrtosu

Discursuri de sprijin pentru Vîrtosu au avut și inspectorul școlar, Nicolae Petchescu, poetul în grai bănățean, Petru Chira din Chișoda, și poetul George Lână, tot din Chișoda.

Alfred Simonis a amintit că lansarea a avut loc în grădina căminului cultural și în fața bisericii, așa cum a fost și în cazul regretatului Ionel Toma.

El a spus că îl cunoaște de foarte mult timp pe medicul Dan Vîrtosu și știe că el are foarte multe calități are onoare și un “defect”: are prea mult bun simț.

“Asta în politica românească este un defect. Dane, te asigur de tot sprijinul meu!”, a fost mesajul lui Simonis.

Prof.univ.dr. Nicolae Robu a spus că îl cunoaște de câțiva ani pe Dan Vîrtosu și s-a interesat și nu a auzit decât vorbe de bine despre el, atât din postura de medic veterinar, cât și de viceprimar al comunei Giroc și ca primar interimar.

“Despre comuna Giroc nu am decât cuvinte de excepționalitate. Este un model de dezvoltare economică și socială. Girocul este o comunitate care a știut să-și aleagă oameni destoinici în frunte așa cum este Dan Vîrtosu și astfel a știut să se dezvolte așa cum trebuie”, a declarat prof. Nicolae Robu.

Rectorul Marilen Pirtea, deputat PNL, în discursul său a subliniat că la Giroc este vorba de existența unor buni gospodari, așa cum este Dan Vîrtosu: ”Despre asta e vorba când vorbim de administrația locală: de buni gospodari. Dan a înțeles acest lucru de multă vreme. Dan Vîrtosu știe în continuare ce trebuie să facă. Dan a înțeles că Giroc nu trebuie să fie bogat doar prin oameni înstăriți cu potențial financiar, ci este bogat când are o educație puternică de aceea a investit în școli în grădinițe și investește și în infrastructură medicală. Sunt alături de Dan și îl sprijin. Oameni educați și sănătoși acesta este viitorul comunității Giroc, al județului și al țării. Succesul se poate dobândi numai în echipă condusă de un primar foarte bun, așa cum este Dan Vârtos în Giroc, cu un primar la Timișoara ca și domnul Nicolae Robu și un președinte al Consiliul Județean Timiș ca și Alfred Simonis. Astfel, toți pot lucra în echipă, susținuți de o guvernare la nivel național de Alianța PNL- PSD. Următorii patru ani au toate premisele unei dezvoltări eficiente în sprijinul cetățenilor, al Girocului și al Timișoarei, pentru toți cetățenii. De aceea pariul meu este pe Dan Vîrtosu”.

La rândul său, Dan Vîrtosu a prezentat strategia de dezvoltare a comunei Giroc.

“Ne aflăm aici pentru a vorbi despre direcțiile viitoare ale comunei noastre și despre proiectele pe care le vom continua și finaliza, pentru a ne asigura că toate merg spre direcția corectă. Un prim aspect important este implementarea și finalizarea cu succes a tuturor proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și din bugetul local, unele începute din administrația precedentă a primarului Toma. Altele sunt demarate de mine”, a amintit Vîrtosu.

Este vorba de centrul de zi pentru bătrâni, școala și creșa din Chișoda, dotarea tuturor școlilor cu echipamente, precum și construirea unor parcuri de aventură. E vorba și de școala de lângă fostele unități militare, extinderea rețelelor de apă potabilă, renovarea stadionului Chișoda și altele. E făcută și licitație pentru achiziționarea a două mașini de măturat stradal mecanizat.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, Vîrtosu este hotărât să asfalteze cât mai multe străzi.  Există deja în derulare un proiect care cuprinde 19 străzi și sunt în curs de asfaltare acum și se lucrează la alte două proiecte: unul cu finanțare de la CNI.

Vîrtosu a vorbit de sprijinul intens oferit de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis. A fost de foarte multe ori la București să rezolve diferite probleme, și a reușit cu ajutorul lui Simonis și “îi mulțumesc pentru asta!”.

Vîrtosu mai are un proiect finanțat din buget local pentru 35 de străzi noi. Au fost realizate multe trotuare și podețe pentru mobilitatea mai bună în comunitate. La toate acestea se adaugă darea în folosință a unui număr de 13 noi stații de autobuz, iar pe viitor se va  accesa fonduri europene pentru modernizarea flotei de transport în comun.

“Acest punct este o prioritate pentru noi, să înființăm transport pentru elevi, iar un prim pas în acest sens a fost făcut deja. Așteptăm sosirea primului microbuz electric școlar. Toți trebuie să ținem pasul și nimeni nu trebuie să rămână în urmă”, a fost mesajul lui Dan Vîrtosu.

În ceea ce privește proiectele în lucru, există  o mulțime de activități care vor fi finalizate. În primul rând, este vorba de reabilitarea și extinderea clădirilor școlare din comuna Giroc, inclusiv construirea unui bazin didactic de înot.

Totodată se lucrează la construirea unui centru de colectare deșeuri și se va construi primul adăpost pentru animale foarte modern poate cel mai modern din zona de vest a țării pentru care este în curs emiterea autorizației de construcție.

De asemenea, Vîrtosu cu echipa lucrează la extinderea rețelei de apă uzată în zona Aleea de plopi, finanțarea fiind prin programul Anghel Saligny.

“Toate aceste vor duce în timp beneficii comunității noastre și vor contribui la îmbunătățirea calității vieții și a infrastructurii locale. Stimați locuitorii ai Girocului, mă aflu aici în fața dumneavoastră să vă prezint pe scurt viziunea mea pentru viitorul comunei, un plan care îmbină progresul cu nevoile și dorințele comunității noastre, dar mai ales este un proiect care nu lasă pe nimeni în urmă. Sunt mândru să vă anunț că avem în vedere o serie de lucrări ample și îndrăznețe care vor schimba în bine fața comunei noastre. Dorim să începem planul urbanistic zonal pentru zona Giroc PUZ pentru o suprafață de 32 de hectare. Aici ne propunem să dezvoltăm o zonă dedicată educației, sportului și pentru recreere în aer liber, alături de spații comerciale care să deservească nevoilor comunității noastre”, a spus Vîrtosu.

Aproape sunt finalizate lucrările la alt PUZ în Chișoda unde va fi construit un altfel de hub dedicat sportului, incluzând o bază de agrement, bazin de înot și un stadion modern, oferind astfel posibilitatea pentru activități recreative și sportive.

În ceea ce privește conservarea mediului și recrearea în natură, Vîrtosu are în plan achiziționare a 70 de hectare de pădure unde va fi amenajat un parc tematic de aventură și o policlinică în Chișoda care să includă și un ambulatoriu modern, pentru a asigura accesul facil la servicii medicale de calitate.

Vîrtosu cu echipa sa lucrează la planul urbanistic general unde se vor facem activități necesare pentru dezvoltarea comunei. Totodată se lucrează intens la modernizarea bulevardului Sudului care va fi un element esențial dintre centura de Sud în conexiunea dintre centura Sud Giroc și Timișoara.

În continuare se are în vedere începerea lucrărilor și în bulevardul Soarelui care va facilita accesul direct spre cartierele din  calea Urseni și calea Timișoarei, contribuit la fluidizarea traficului. Studiul de fezabilitate este finalizat și proiectul e în etapa de expropriere.

“Pe lângă acestea, ne dorim să extindem rețeaua de transport public în noile zone ale comunei. Pentru eficiența acelui solar, îmi doresc demontarea garajelor de la fosta unitate militară și dotarea acestora cu stații de încărcare electrică pentru autovehicule. Reabilitarea infrastructurii educaționale este o prioritate pentru mine. Astfel vom putea oferi copiilor noștri condiții de dezvoltare educațională și recreere. Pe lângă aceste proiecte suntem hotărâți să modernizăm și rețeaua de canalizare și gestionarea apelor pluviale în zona de nord a comunei cu ajutorul unei finanțări externe substanțiale”, a mai spus Vîrtosu.

Totodată se lucrează la modernizarea pieței din Giroc și din luna mai va funcționa și piața volantă.

“Cât despre calitatea mediului suntem hotărâți să combatem ambrozia și să curățăm terenurile necultivate. Ne propunem să adoptăm un HCL care să ne permită intervenția noastră în aceste situații. Prin aceste inițiative și proiecte ambițioase, ne dorim să facem din comuna Giroc un loc mai bun, mai prosper pentru toți locuitorii săi. Stimați concetățeni, v-am împărtășit viziunea și angajamentul pentru viitorul comunei. Împreună am realizat multe. Știu că doar că în echipă putem să facem și mai multe prin colaborare și unitatea. Astfel putem construi o comunitate mult mai puternică mai prosperă pentru noi și pentru generațiile viitoare. Vă invit să fim parte din această călătorie împreună să ne implicăm activ în procesul de transformare și să contribuim fiecare cu idei utile în progresul și dezvoltarea comunei Giroc”, a fost mesajul lui Dan Vîrtosu.

Comentarii

comentarii