Lipsa banilor nu se reflectă doar asupra educaţiei, ci şi a alimentaţiei şi sănătăţii persoanelor de la ţară. Problemele de sănătate acutizează nevoia de bani pentru tratamente, iar acest lucru conduce la afundarea şi mai adânc în sărăcie. Gradul de ocupare redus este un alt element care contribuie la accentuarea starei de sărăcie. Din cauza abandonului şcolar şi a lipsei de calificare profesională, în mediul rural, rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani este de 22%, iar gradul de ocupare al persoanelor cu vârsta între 18 şi 60 de ani este de aproximativ 46%. După cum arată un Eurobarometru publicat recent de Comisia Europeană, nouă din zece români consideră că sărăcia este o problemă larg raspândită în România și 25% din populația Romaniei este vulnerabilă la fenomenul sărăciei, cel mai mare nivel din UE. In schimb, sub 10% din populația Olandei și Cehiei prezintă risc de sărăcie. Situaţia precară a românilor, mai ales a populaţiei rurale, care se înrăutăţeşte constant, demonstrează că, România se va confrunta cu probleme grave legate de forţa de muncă şi de şomaj, iar sărăcia extremă se va perpetua mult timp de acum înainte.
Comentarii
comentarii