Acasă Cultura De la jurnalism, la literatură: Dana Șpac, purtător de cuvânt la DSP...

De la jurnalism, la literatură: Dana Șpac, purtător de cuvânt la DSP Timiș, își lansează prima carte de “Povestiri”

DISTRIBUIȚI

Jurnalista Dana Șpac, purtător de cuvânt la Direcția de Sănătate Publică Timiș, a fost cuprinsă de mirajul literaturii și iată că, după ce a renunțat de mai multă vreme la a mai căuta informații în codidian, a reușit să transforme cu artă și succes cotidianul în literatură.
Prima carte a Danei este intitulată “povestiri”, a apărut la Editura Brumar și va fi lansat, miercuri 1 februarie, de la ora 17, la Librăria Esotera din Timișoara.
“E întâia mea carte. De fapt cartea m-a scris pe mine. Ea mi-a pus pixul în mână și m-a îndemnat să o scriu. E o povestire în versuri, atipică, e scrisă în maniera mea, care, probabil, din punctul multora de vedere, nu se încadrează într-o poezie clasică. Nu mă pot așeza în rândul poeților. E o scriitură care a ieșit pur și simplu din mine, din ceea ce simt eu”, a mărturisit Șpac.
Prezentăm și comentariul prof. Cornel Ungureanu, critic literar, despre carte și autor:
“În anii nouăzeci, Dana Șpac era o tânăra jurnalistă frenetică, legată de publicaţii vii, poftitoare să afle cum a fost, cu adevărat, lumea de ieri şi cum ar putea să fie cea mai bună lume cu putinţă: lumea de mâine… Dana Spac a devenit “purtător de cuvânt” al unei instituţii care numea alte responsabilităţi şi alt tip de discurs. Un discurs care elimina orice divagaţie lirică, fiindcă (…) devenea un personaj exponenţial, cu angajamente clare şi, de ce nu, categorice.Aşa că sensibilitatea de odinioară, anunţând semnele poetice, trebuia pusă sub control. Devine, trebuie să devină, “povestire”. Reperele amintirii, câmpiile, copacii, frunzele, florile, semnele unui “acasă” inaugural îşi pot trăi metamorfozele: recuperează momente confesive numerotate tandru de “purtătorul de cuvânt”. Camera, uşile, geamurile, încăperile sunt regăsite de poetul care trebuie să numească lumea prin care a trecut. Cum se trăieşte aici, acum? Uneori autoarea îşi adaugă o anexă – un personaj care e alintat, pus să-şi joace frumos rolul. Să-i joace rolul. Să existe în acest cotidian al povestirii. Sau prevestirii. În fond, “Povestirile”/poemele Danei Spac au o încărcătură epică ale unui autor care mai are multe de spus.”, explică criticul literar Cornel Ungurean.
Vor vorbi despre volum Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea și Lucian Vasile Szabo.

Comentarii

comentarii