„Noua construcție cu un etaj este înscrisă în CF nr.415402, în proprietatea municipiului Timișoara, iar consiliul local a acordat Direcției Fiscale dreptul de administrare pentru clădirea realizată pentru servicii publice în ansamblul Iulius Mall”, transmit reprezentanții primăriei.
Încă de când a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Iulius Town, dezvoltatorul s-a angajat să realizeze un nou sediu pentru Direcția Fiscală, construcție cedată gratuit primăriei. Vorbim de art. 5 din Hotărârea Consiliului Local 293/25.06.2015.
„Accesul către noul sediu se face din mall, iar pentru a facilita identificarea clădirii, vor fi montate indicatoare. Timișorenii pot folosi sistemul online pentru plata impozitelor și taxele sau depunerea unor declarații/documente. Detalii legate de activitatea Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara găsiți aici:https://www.dfmt.ro”, mai transmit reprezentanții primăriei.
Comentarii
comentarii