Acasă Cultura Detalii despre viaţa muzicală a Timişoarei interbelice, prezentate la Facultatea de Muzică

Detalii despre viaţa muzicală a Timişoarei interbelice, prezentate la Facultatea de Muzică

DISTRIBUIȚI

Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara organizează, sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Orpheum (Facultatea de Muzică, Piaţa Libertăţii), lansarea volumului „Muzica de cameră la Timişoara, în anii 1920”. Volumul cuprinde un studiu introductiv, în coordonarea şi traducerea asigurate de Maria Bodo. „Este un important moment pentru istoria muzicală a Timişoarei, deoarece este pentru prima dată când sunt traduse în limba română cronici şi studii despre viaţa muzicală a Timişoarei interbelice, scrise de Járosy Dezső, cel mai important muzicolog timişorean din perioada  interbelică”, subliniază organizatorii. Volumul este cel de-al doilea dintr-un ciclu de şapte volume dedicate importantului cronicar muzical maghiar, coordonate şi traduse de conf. univ. dr. Maria Bodo. Volumul va fi prezentat de muzicologul Ioan Tomi, iar lansarea va fi urmată de un minirecital prezentat de actuali şi foşti studenţi ai clasei Maria Bodo.

 

Comentarii

comentarii