Baciul Constantin Cazimir, din Topolăvăţul Mare, judeţul Timiş, creşte oi de peste 40 de ani, iar în acest moment deţine 450 de capete. L-am întâlnit recent la un târg agricol tradiţional, la Timişoara. A fost invitat să îşi expună mioarele.
Când a aflat că suntem de la presă, a ţinut foarte mult să îşi spună dezamăgirile de crescător de animale bănăţean, pentru ca autorităţile să afle despre adevăratele problemele cu care se confruntă fermierii.
„Nu avem o piaţă stabilă de desfacere!”
Cazimir susţine că una dintre cele mai mari probleme ale crescătorilor de ovine este faptul că nu există o piaţă stabilă de desfacere unde ei să îşi vândă produsele – carne, lapte, brânză, lână, oi şi miei în viu. Totul se face la întâmplare, fiecare cum se descurcă. Din această cauză, creşterea ovinelor este dificilă, iar veniturile puţine.
„Piaţa şi-o face fiecare aşa cum crede. Nu poţi să spui că e un loc sigur pe care îl ştii, unde vin clienţii şi fermieri, iar treaba merge”, a apus baciul. Kilogramul de lână îl vinde cu 2 lei, iar brânza, cu 15 lei. Carnea în viu se caută numai în preajma Paştelui, când fermierul reuşeşte să mai dea 40-50 de miei, în rest, foarte rar sau deloc. Ovina matură nu este cumpărată aproape de nimeni. Românul nu este obişnuit să mănânce carne de oaie. Baciul s-ar bucura dacă ar putea vinde la arabi, unde carnea de oaie are multă căutare, dar piedicile birocratice sunt prea mari pentru ca el, un simplu crescător de oi dintr-o cumună izolată din Câmpia de Vest, să le poată depăşi.
Când e vorba de autorităţile agricole, baciul îşi exprimă dezamăgirea. „Ce, crezi că te ascultă cineva? Ori că vorbeşti cu pereţii ori cu ele, e totuna”, s-a plâns omul.
Ar vrea să îşi vândă marfa pe pieţele UE
O altă problemă o reprezintă ajutorul financiar pe cap de animal şi impozitele mult prea mari. Cazimir susţine că autorităţile se laudă că le măresc subvenţia în fiecare an, dar tot 30 de lei a rămas, iar impozitele sunt foarte mari, iar tinerii nu vor să audă de agricultură. „E grav că tineretul nu mai trage spre agricultură, toţi vor o muncă decentă în faţa calculatorului”, susţine fermierul bănăţean.
Cazimir ar vrea să îşi valorifice produsele şi să îşi vândă mieii pe pieţele Uniunii Europene sau pe alte pieţe din lume, dar nu poate, fiindcă nu i se permite. E nevoie de licenţă şi alte aprobări de la Bucureşti, dar el nu are diplomatul plin să meargă să dea în stânga şi în dreapta pentru a obţine hârţogăraia. „Noi nu avem diplomate. Ca să obţii licenţă trebuie să mizezi unde trebuie. Aş vrea să merg eu în Franţa, Italia sau Spania să îmi vând singur marfa la preţuri mult mai bune, dar nu ai cum. Îţi pun piedici multe. La noi nu sunt apele limpezi”, crede fermierul.
El este dezamăgit de sistem. Nici de la asociaţia crescătorilor de ovine nu vine ajutorul. E nemulţumit că odată ce eşti înscris în asociaţie trebuie să plăteşti un leu de oaie. „De ce să intru în asociaţie, dacă nu mă lasă să mă desfăşor cum vreau eu. Nu îţi face nici bine, nici rău. Dacă eu sunt în asociaţie, de ce nu mă lasă să îmi angajez veterinarul meu, să îmi facă crotaliera, să mă aibă în evidenţă veterinarul meu? Aşa treaba ar merge mult mai bine, nu doctorul veterinar de circă. Ăla ce poate şti, la atâţia crescători de animale? Ce să facă asociaţia, să îţi pună o ştampilă, dar în rest nu te ajută cu nimic? Trebuia să ne lase să avem o farmacie a noastră, să ne crotaliem noi oile şi să facem noi o fermă de carantină. Am avut o farmacie, dar a fost distrusă. Te îngrădeşte direcţia sanitară”, a conchis baciul Cazimir.
