Acasă Actualitate Din 1.000 de firme, AJOFM Timiş a convins numai 13 să vină...

Din 1.000 de firme, AJOFM Timiş a convins numai 13 să vină la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

DISTRIBUIȚI

ajofm timis georgina grigorie dir ajofm timisAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiș a contactat 1.000 de agenţi economici pentru a participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, de vineri, 27 septembrie.

Dintre aceştia, numai 13 angajatori şi-au anunţat participarea, oferind 321 locuri de muncă vacante, dintre care 17 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare în domeniile: inginerie (electric, calitate, IT, mecanic, electromecanic), vânzări, etc., şi 304 pentru persoanele fără studii superioare (confecţii îmbrăcăminte şi încălţăminte, motostivuitori, automotive etc). “La această bursă ne-am propus să oferim spaţiu angajatorilor pentru organizarea de workshop-uri, prezentare de produse,  astfel încât vor putea capta interesul participanţilor pentru activitatea lor sau vor putea să interacţioneze cu ceilalţi angajatori, poate chiar parteneri şi experţi din acelaşi domeniu de activitate. Deja două firme şi-au rezervat spaţiu pentru activitate şi încurajăm patronii să se înscrie în timp util pentru a le putea include în programul bursei. Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă de care dispun, angajatorii sunt rugaţi să transmită la AJOFM Timis oferta de locuri de muncă vacante pe adresa daniela.mitrica@tm.anofm.ro”, a subliniat Georgina Grigorie, directorul AJOFM Timiş. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va avea loc la Timişoara, la Casa Tineretului, str. Arieş nr.18, şi la Lugoj, la Tetrul Municipal „Traian Grozăvescu”, spl. C Brediceanu nr. 5.

Comentarii

comentarii