Acasă Eveniment Din cei 28.000 de suferinzi de diabet din Timiş, peste 40% suferă...

Din cei 28.000 de suferinzi de diabet din Timiş, peste 40% suferă şi de boli cronice de rinichi

DISTRIBUIȚI

miercuri ziuamondialaarinichiului

Aveţi tensiune arterială crescută şi diabet? Sunteţi supraponderal, fumător şi aveţi peste 50 de ani? Daca aţi răspuns «Da!» la una sau mai multe întrebări, vă rugăm să mergeţi la medic!”, este mesajul Zilei mondiale a rinichiului, marcată miercuri, 12 martie, la Hotel Timişoara.

Statisticile arată că peste 50% dintre bănăţeni au hipertensiune arterială, iar cea mai mare parte dintre aceştia suferă de boli de rinichi.

„Când un pacient are hipertensiune arterială, are şi diabet, atunci scade funcţia renală progresiv şi se ajunge la boală cronică renală (BCR) în stare avansată destul de repede”, a declarat prof. dr. Adina Ionac, medic specialist cardiolog.

Conf. univ. dr. Romulus Timar, şeful Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli metabilice, din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, a atras atenţia că din cei 28.000 de diabetici din Timiş, peste 40% dintre ei sunt afectaţi de boli cronice de rinichi. Cum poate fi depistată BCR? Conf. univ. dr. Adalbert Schiller a declarat că există o modalitate foarte ieftină de depistare a bolilor de rinichi: examenul de urină şi investigarea albuminuriei şi protenuriei. Acestea două sunt un factor de risc major pentru a dezvolta şi o boală cardiovasculară.

În stadii iniţiale, BCR nu are semne sau simptome. O persoană poate pierde până la 90% din funcţia rinichilor până la apariţia primelor semne de boală. Semnele de BCR progresivă includ: picioare umflate, oboseală, dificultăţi de concentrare, scăderea poftei de mâncare, urină spumoasă. În plus, se poate face un examen de sânge pentru măsurarea nivelului de creatinină serică.

Cele opt reguli de aur pentru reducerea riscului apariţiei bolilor de rinichi: Menţineţi-vă în formă şi fiţi activi! Controlează-ţi periodic nivelul glucozei din sănge! Controlează-ţi valorile tensiunii arteriale! Mâncaţi sănătos şi verificaţi-vă greutatea corporală! Asiguraţi-vă un consum sănătos de lichide! Nu fumaţi! Nu luaţi în mod curent medicamente fără prescripţie medicală! Verificaţi-vă funcţia rinichiului dacă aveţi unul sau mai mulţi factori de risc crescut!

Comentarii

comentarii