Acasă Politica Directorul de la Energetic a intrat în UNPR, pentru a nu fi...

Directorul de la Energetic a intrat în UNPR, pentru a nu fi schimbat din funcţie

DISTRIBUIȚI

Angel Păcurar, directorul Grupului Şcolar Energetic, este pe lista neagră a şefilor de unităţi şcolare care vor fi schimbaţi la începutul lui mai, la Timişoara. Păcurar nu vrea în ruptul capului să fie schimbat de la actualul Colegiu „Regele Ferdinand 1”, aşa că încearcă să-şi rezolve problemele pe cale politică. Sursele noastre susţin că acesta a încercat, în primă fază, să intre în PSD Timiş, pentru a obţine sprijin politic. A ales, în cele din urmă, UNPR. Se pare că acesta ar fi apelat deja la deputatul Maria Barna, şefa Comsiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, pentru a interveni în favoarea lui. În 2010, Maria Barna a fost implicată într-un scandal izbucnit la Liceul „Vlad Ţepeş” din Timişoara. Atunci la intervenţia acesteia, doi miniştri, Gabriel Oprea, de la Apărare şi Daniel Funeriu, de la Educaţie, au transmis la Timişoara că directorul Tiberiu Ciobanu trebuie înlăturat cu orice preţ din funcţie, după 12 ani de directorat. Acum, însă, orice intrevenţie pare sortită eşecului. Angel Păcurar urmează să zboare din funcţia de director, după ce la Inspectoratul Şcolar Timiş au ajuns de-a lungul timpului mai multe reclamaţii la adresa sa.

Comentarii

comentarii