Acasă Actualitate Doi arădeni au fost prinși vânzându-le droguri unor țărani

Doi arădeni au fost prinși vânzându-le droguri unor țărani

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţi Organizate Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au realizat un flagrant în cadrul căruia, au fost prinşi doi tineri asupra cărora s-au găsit aproape 300 grame de  cannabis.
Polițiștii au efectuat mai multe activităţi şi după realizarea flagrantului, a avut loc  şi o percheziţie domiciliară, în urma căreia au mai fost depistate droguri. În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei doi bărbaţi de 25 ani, din Pâncota, respectiv 48 de ani, din Chişineu Criş au vândut droguri pe raza unei comune din judeţul Arad.
În baza probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi şi prezentaţi  magistraţilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, pe numele unuia din aceştia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru celălalt fiind luată măsura arestului la domiciliu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de traficului de droguri de risc.

Comentarii

comentarii