Astăzi, judecătorii Curții de Apel au pronunțat sentințele din ședința de ieri (pronunțarea fiind amânată cu o zi) pentru cei doi foști politicieni de seamă ai PDL.
Astfel, Tipei și Leah au aflat că judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara au decis să-i condamne la câte doi ani de închisoare, pentru evaziune fiscală. În cazul amândurora, pedepsele cu închisoarea sunt suspendate condiționat, cu interzicerea unor drepturi precum de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990. La fel ca și în cazul deciziei din 29 noiembrie, pedepsele vor fi cu executare în cazul comiterii unor infracțiuni similare de către cei doi.
Concret, evaziunea fiscală comisă de cei doi se referă la înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive.
Vezi AICI sentința dată de judecătorii Curții de Apel Timișoara.
Sursa: specialarad.ro
Comentarii
comentarii