Acasă Eveniment Doi tineri au fost găsiţi împuşcaţi într-un bar din judeţul Arad

Doi tineri au fost găsiţi împuşcaţi într-un bar din judeţul Arad

DISTRIBUIȚI

Doi tineri au fost împuşcaţi în cursul noţii trecute în comuna arădeană Tîrnova. Fata, Gabriela Luca de 23 de ani din Şilindia era mama unui copil dintr-o relaţie anterioară şi lucra într-un bar. Ea trăia o poveste de iubire cu Rafael Neamţu, un tânăr din Tîrnova care era angajatul unei firme din Ineu.

Gabriela lucra ca barman la Tîrnova şi rămânea să doarmă peste noapte acolo. Dimineaţă, în jurul orei 8,40 un bărbat a vrut să intre la bar, la o cafea dar barul era închis. Aşa că, a apelat  la un consătean să escaladeze un perete şi să intre pe un geam. Bărbatul a rămas fără şocat de scena din interior. Bărmăniţa zăcea moartă, lângă ea iubitul său, tot mort. Au alertat imediat poliţia, care a demarat cercetările. Se pare că tânărul a venit aseară la bar după ora închiderii şi s-a certat cu iubita. S-a întors cu o armă confecţionată artizanal, a împuşcat-o şi apoi s-a sinucis. Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii