Reprezentanții Teatrului Maghiar Timișoara anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a fostei colege, Sütő Egeressy Katalin, care a fost colaboratoarea teatrului la numeroase spectacole pentru copii și marionete.
Activitatea ei a fost una marcantă pentru trupă, contribuind la producții îndrăgite și jucate în repetate rânduri precum „Fram, ursul polar”, „Prințul Árgyélus”, „Csipi, acest pitic uriaș”, „Mateiaș gâscarul” și „Scripcarul pe acoperiș”.
Condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și colegilor!
Odihnește-te în pace, amintirea ta va fi mereu păstrată! – este mesajul Teatrului Maghiar Timișoara.