Acasă Actualitate Dominic Fritz își face propagandă fără aviz de la Primăria Timișoara. Mesh-ul...

Dominic Fritz își face propagandă fără aviz de la Primăria Timișoara. Mesh-ul de pe clădirea Asirom a fost amplasat ilegal

DISTRIBUIȚI

Uriașul mesh cu fața lui Dominic Fritz amplasat de clădirea Asirom din Piața Consiliul Europei, numărul 1 nu are aviz. Adică este ilegal, O spune chiar Primăria Timișoara, răspunzând unei cereri depuse conform legii 544/2001 de timișoreanul Cătălin – Daniel Lungu. Exasperat de neregulile și abuzurile administrației Fritz, timișoreanul a adresat o cerere primăriei și, culmea, a primit și răspuns, în doar șase zile.

”Referitor la cererea dumneavoastră înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. MTM2024-007970, din data de 16.02.2024, prin care solicitați informații, conform Legii 544/2001, vă comunicăm că nu a fost emis niciun aviz de publicitate temporară pentru bannerul publicitar la care faceți referire”, se precizează în răspunsul semnat de Caius Suli, secretatul general al primăriei.

Așa cum Ziua de Vest arăta în articolul ”Banii pentru propaganda lui Fritz ajung în buzunarele PSD. Cu sau fără autorizație”, publicat în data de 21 februarie 2024, mesh-ul a fost amplasat pe fațada clădirii Asirom de firma Clear View Media OOH SRL. Conform datelor oficiale, compania o are ca administrator pe Lorena Jurchela, o tânără care a lucrat ca junior HR specialist la un operator de telefonie și care a ajuns, de la director de publicitate la administrator grație iubitului său, Bogdan Szabo, managerul general al Clear View Media OOH. Bogdan are și meritul de a fi membru al PSD Timiș.

Nu este pentru prima dată când firma Clear View Media OOH a amplasat materiale publicitare pe clădiri din Timișoara fără avize sau autorizații. Compania a fost amendată de Poliția Locală Timișoara pentru amplasare unui sistem publicitar pe un imobil monument istoric, fără aviz Direcție de Cultură şi fără autorizaţie de construcţie.

Caius Suli, secretatul general al Primăriei Timișoara, ar trebui acum să trimită o solicitare inspectorilor din instituție pentru a lua măsuri împotriva firmei care a amplasat ilegal mesh-ul cu propaganda șefului săi. Iar polițiștii locali trebuie să-și facă datoria și să amendeze firma și să ceară, conform legii, demontarea mesh-ului.

Comentarii

comentarii