Concertmaestru Mircea Tătaru a explicat că, la început, va fi Concertul pentru două piane în do minor de Johann Sebastian Bach, iar apoi Concertul pentru două piane nr.10 în mi bemol major KV 365 de Wolfgang Amadeus Mozart. Ambele vor fi interpretate de Adriana şi Sorin Dogariu. Original, concertul dublu de Bach a fost compus pentru vioară şi oboi, dar manuscrisul s-a pierdut. Reconstrucţia lui a fost posibilă deoarece în 1736, Bach l-a transcris pentru două piane. Când s-a mutat de la Köthen la Leipzig, unde compunea muzică pentru trei biserici, viaţa sa de compozitor a devenit tumultuoasă, cu atât mai mult cu cât trei dintre copii lui cântau deja bine la diferite instrumente. Compunea mult şi transcria lucrări mai vechi pentru alte instrumente. Aşa s-a întâmplat şi cu acest dublu concert. La moartea sa existau în casă şapte clavecine — instrument cu corzi de metal şi claviatură, asemănător pianului.
Dublul concert al lui Mozart a fost scris înainte de a părăsi Salzburgul pentru Viena, în 1779. Era destul de fericit că scapă de sub controlul strict al tatălui său care-i îngrădea independenţa la cei 23 de ani. Dorea să scrie un concert pe care să-l cânte împreună cu sora lui mai mare, Maria Anna, pe care o porecliseră în familie „Nannerl”. La un concert dublu problemele diferă faţă de concertul pentru un singur instrument. Confruntarea are loc, în principal între cei doi protagonişti. Mozart s-a străduit ca părţile lirice sau pasajele dificile să le împartă egal la cei doi solişti. Un exemplu elocvent este partea a doua unde orchestra are un rol minimal, de acompaniament delicat al discursului celor două piane. Cum am arătat mai sus, vineri seara vom asculta concertul în interpretarea pianiştilor Adriana şi Sorin Dogariu acompaniaţi de orchestra simfonică a Filamonicii „Banatul”.
În anul 1875 s-au acordat premiile Austriei pentru tinerii compozitori talentaţi. Alături de Brahms s-a aflat şi Dvořak, un tânăr în ascensiune sprijinit foarte puternic de Brahms. Nu doar banii care însoţeau premiul au fost bineveniţi pentru familia lui Dvořak, dar pentru cariera lui era foarte importantă această distincţie. Antonin a creat această serenadă în doar două săptămâni. Destul de urât că această minunată lucrare, când a fost să fie interpretată de membrii orchestrei Vienna Philharmonic a fost respinsă din cauza faptului că acest compozitor era prea obscur pentru ei. Foarte bine, un an mai târziu, în 1876, lucrarea are un succes excepţional atât la Praga cât şi în celelalte oraşe ale Cehiei. Acest gen al muzicii instrumentale, serenada, a fost foarte preţuit încă din timpul lui Mozart. În plin clasicism, el a dotat serenada cu strălucire concertantă, cu travaliu complex, cu eleganţa discursului muzical. Beethoven o restrânge la genul cameral. După Schubert, Schumann, sau Liszt, apare Brahms care a reluat tradiţia mozartiană a serenadei pentru orchestră. Adeziunea lui Dvořak, brahmsiană dar totuşi originală în substanţă, conţine cinci părţi şi nu a fost refuzată de partea de corzi rămasă în Timişoara după plecarea colegilor în turneu în Franţa. Faptul că cei rămaşi acasă susţin concerte de calitate este mai mult decât meritoriu şi ne dă încredere că viitorul acestei instituţii de cultură, al unui oraş desemnat Capitală Europeană, este pe deplin asigurat. Dirijorul concertului va fi maestrul Artun Hoinic, a treia generaţie dintr-o familie de muzicieni timişoreni în care bunicul, Mircea Hoinic, fost violoncelist, dirijor de cor şi compozitor, şi tatăl, Bujor Hoinic, dirijor, care actualmente trăieşte în Turcia –a conchis Mircea Tătaru.
Comentarii
comentarii
