Acasă Cultura Duminica în care muzica va răsuna în parcurile timişorene

Duminica în care muzica va răsuna în parcurile timişorene

DISTRIBUIȚI

Parcul Central şi Parcul Bihor vor găzdui, duminică, 7 august, două concerte în aer liber. Primăria Municipiului Timişoara duce muzica de fanfară şi muzica militară în parcuri, într-o serie de concerte organizate pe parcursul mai multor luni. Astfel, între orele 18.00 şi 19.00, fanfara Timişora Big Band va susţine un concert în Parcul Bihor. Trupa Timişoara Big Band s-a format în anul 2008, la Timişoara, din absolvenţi ai Facultăţii de Muzică din Timişoara, instrumentişti din Orchestra Operei Naţionale Române, ai Filarmonicii Banatul Timişoara, ai Teatrului German şi din instrumentişti ai Muzicii Militare a Garnizoanei Timişoara. Formaţia de suflători a fost fondată de dirijorul Franz Hoffner. Cu o bogată experienţă scenică şi un repertoriu variat, din toate genurile muzicale, formaţia are în portofoliu peste 600 de piese. Seria de concerte se desfăşoară lunar în 5 parcuri, în perioada mai-septembrie 2011. Tot duminică, între orele 19.00 şi 20.30, Brigada 18 Infanterie „Banat” concertează pentru timişoreni, în Parcul Scudier (Central). Membrii Muzicii Militare a Garnizoanei Timişoara formează o orchestră care abordează mai multe genuri muzicale: muzică clasică, jazz, rock, blues, swing, muzică uşoară, pop, muzică de film. Prin acest concert se reia tradiţia concertelor de muzică militară în aer liber, susţinute în prima şi a treia duminică a fiecărei luni, în Parcul Central, lângă Monumentul Ostaşului Român. Sesiunea de concerte se desfăşoară în perioada mai-octombrie 2011. În caz de vreme nefavorabilă, cele două concerte vor fi reprogramate.
 

Comentarii

comentarii