Acasă Economic Eficiență energetică pentru firmele și administrațiile publice din Banat

Eficiență energetică pentru firmele și administrațiile publice din Banat

DISTRIBUIȚI

eficienta energericaCosturile cu energia ar putea scădea pentru marii consumatori industriali, administraţiile publice sau firmele private din Banat, date fiind cele mai noi soluţii şi proiecte din domeniul energiei regenerabile.

Acestea vor fi prezentate în cadrul conferinţei cu tema ‘Eficienţă energetică – cost sau oportunitate?’ care va avea loc joi şi vineri la Timişoara şi care li se va adresa marilor consumatori industriali, firmelor din Banat şi administraţiilor publice din zona de vest a ţării.
‘Vor fi prezentate proiecte, dar şi oportunităţi de finanţare prin care potenţialii beneficiari pot deveni deveni independenţi energetic, total sau parţial, producând energie, realizând importante economii sau beneficiind de stimulente financiare şi fiscale’, spune Adrian Balaci, directorul Asociaţiei pentru Managementul Energiei Timiş (AMET).
Organizat de SC Vittor Energy Group Timişoara şi de AMET, Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş, evenimentul va reuni membri ai Parlamentului Romaniei, experţi din domeniul energiei regenerabile, beneficiari, reprezentanţi ai unor companii publice şi private, autorităţi locale, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii financiare precum BERD şi BEI.
Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş a lansat în toamna trecută proiectul privind implementarea sistemului de management al energiei ISO în administraţia publică locală, sprijinind, astfel, unităţile administrativ-teritoriale din zona de vest a ţării pentru atragerea de finanţări europene în cadrul exerciţiului bugetar 2014-2020, care să permită eficientizarea energetică a clădirilor, a sistemului de iluminat public şi a transportului public.
Masterplanul energetic al judeţului Timiş poate aduce economii însemnate în bugetul administraţiei, specialiştii inventariind mai multe arii în care se află resurse importante de ape geotermale şi alte resurse energetice regenerabile.
Oportunităţile de finanţare a proiectelor în sectorul energetic au fost deja discutate la Timişoara în cadrul unui workshop care s-a dorit a fi şi o acţiune de monitorizare din partea Comisiei Europene pentru AMET.
‘Beneficiile sunt atât pentru cetăţenii judeţului – vorbim aici de factura plătită pentru energie, dar şi despre confort -, cât şi pentru investitorii care vor beneficia de stabilitate şi dezvoltare, infrastructura energetică fiind o necesitate pe care o conştientizăm cu toţii, inclusiv din perspectiva mediului şi noxelor ce trebuie reduse’, spune Marian Constantin Vasile, preşedintele AMET.
El a dat exemplul unei regiuni suedeze, care a primit recent Premiul de Inovare Regională acordat în cadrul ARE, pentru că a eficientizat energetic un spital din zonă, ceea ce a presupus o reducere a facturilor cu 50% şi a noxelor cu 90%.
În acelaşi context, a fost amintită şi eficientizarea energetică a clădirilor publice şi rezidenţiale, unde se pot face reduceri până în anul 2020 la consum cu minimum 27.000 MW, cu o investiţie de aproximativ 1,2 milioane de euro şi la transportul public în comun, unde pe baza soluţiilor propuse se pot economisi 6.700 MW, dar unde va trebui să se apeleze şi la fondurile Uniunii Europene.
Judeţul Timiş este primul din ţară care are un masterplan energetic în curs de finalizare, subsolul dispunând mari resurse bioenergetice. Apele geotermale din adâncuri au temperaturi ce depăşesc 160 de grade Celsius, iar la suprafaţă ajung la temperaturi ce se apropie de punctul de fierbere al apei şi ar putea fi utilizate pentru uzul casnic. În prezent, potenţialul bioenergetic al judeţului este utilizat într-un procent apropiat de zero, susţin specialiştii. Pe energia geotermală, judeţul are 42 de puţuri în judeţ.
‘Din păcate, cele mai multe ţin de o companie privată, unele se află în domeniul public. Ele vor trebui promovate printr-o strategie de acest fel, prin masterplanul energetic, astfel încât să obţinem surse de finanţare europene şi guvernamentale din mai multe programe. Atunci, într-adevăr, acele investiţii de 1-1,5 milioane de euro/puţ forat se pot produce în cât mai multe locuri şi pot fi valorificate’, completează Marian Constantin Vasile.
Cele mai importante resurse de energie regenerabilă din vestul ţării sunt cea geotermală, biomasa – cu un potenţial de zeci de milioane de megawaţi pe an – dar lipseşte potenţialul de energie hidraulică şi eoliană.

Comentarii

comentarii