Acasă Eveniment Şeful Penitenciarelor din România vine la Timişoara

Şeful Penitenciarelor din România vine la Timişoara

DISTRIBUIȚI

La începutul săptămânii viitoare, directorul Penitenciarelor din România, Ioan Băla, va fi prezent la Timişoara, pentru a trece în revistă realizările Penitenciarului din Timişoara, în anul care a trecut. Trebuie amintit faptul că Ioan Băla cunoaşte foarte bine închisoarea din Timişoara, pentru că acesta a fost director aici, timp de mai mulţi ani. Repezentanţii Penitenciarului Timişoara nu au vrut să sufle nici o vorbă despre realizările pe care le-a avut echipa managerială de la Penitenciarul Timişoara, în anul 2010. Cu toate acestea, în închisoarea din Timişoara au fost desfăşurate nenumărate activităţi în care au fost angrenaţi deţinuţii ce se află închişi aici. Mai mult, la finalul acestui an, în Penitenciarul din Timişoara a fost deschisă şi o televiziune cu circuit închis, care va emite mai multe ore pe zi. Cei care s-au ocupat de acest proiect ambiţios susţin că postul tv va avea emisiuni în direct, la care vor participa atât deţinuţi, cât şi responsabili ai penitenciarului.

Comentarii

comentarii