Aquatim susţine că monitorizează continuu calitatea apei potabile, începând cu procesul de tratare şi până la robinetele consumatorilor, iar apa rece potabilă este potabilă. Există trei niveluri de control: monitorizarea automată în timpul procesului, verificarea în laborator, prin analize de calitate şi monitorizare a reţelei de distribuţie. Pe fluxul tehnologic sunt reglaţi automat parametrii de proces, cum ar fi turbiditatea, pH-ul şi concentraţia de clor.
În laborator se testează zilnic peste 20 de parametri de calitate, înainte de pomparea în reţeaua oraşului. Și în reţeaua de distribuţie se verifică săptămânal probe de apă potabilă, prelevate din 32 de puncte de control din oraş, stabilite de comun acord cu Inspectoratul de Sănătate Publică. În plus, un sistem online de monitorizare a reţelei permite măsurarea conţinutului de clor, în câteva puncte cheie.
De unde provine apa de la robinet? În Timişoara, apa potabilă provine din două surse, circa 25-30% din foraje şi 70-75% din Bega, iar debitul captat din ambele surse ajunge la peste 4.260.000 litri pe oră. Apa de suprafaţă este tratată şi distribuită de Staţia de Tratare a apei Bega, iar apa subterană este captată prin foraje de mare adâncime, situate în partea de est, sud-est şi vest a oraşului Timişoara, tratarea şi distribuţia fiind asigurate de Staţia de tratare a apei Urseni şi Staţia de tratare a apei Ronaţ.
Bega este, aşadar, principala sursă de apă a oraşului. Totuşi, procentul de apă de subteran din apa destinată tratării a crescut de la 18%, în anul 1999, la peste 28%, în anul 2011. De fapt, creşterea a fost mai accentuată până în anul 2004, după care raportul a rămas relativ constant, până în prezent, din raţiuni de protejare a resurselor subterane. Dacă apa de adâncime se caracterizează printr-o calitate relativ constantă în timp, apa din Bega are avantajul asigurării unei cantităţi constante, nodul hidrotehnic Timiş-Bega fiind un factor de siguranţă şi din punct de vedere al asigurării necesarului de apă.
În plus, la nevoie, apa din lacul Surduc poate fi transferată în râul Bega. În judeţ, apa potabilă provine exclusiv din subteran. Tehnologiile de tratare sunt diferite, în funcţie de calitatea sursei. Staţia de tratare din Jimbolia, pusă în funcţiune în 2010, dispune de o tehnologie modernă, care include ozonizare, filtrare şi dezinfecţie cu clor.
O altă teamă a timişoreanului este în legătură cu clorul. Apare întrebarea: „Este clorul din apa potabilă periculos?” Iată şi răspunsul specialiştilor Aquatim: „Apa de băut, folosită la gătit sau pentru igiena personală, nu trebuie să conţină niciun agent patogen pentru om. Una dintre soluţiile utilizate cu succes pentru anihilarea microorganismelor periculoase pentru om este dezinfecţia apei cu clor. În România, normele prevăd o concentraţie a clorului liber în apă de 0,5 mg/l. Ghidul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru calitatea apei potabile declară o concentraţie de 10 ori mai mare a clorului în apă, de 5 mg/l, ca neavând niciun risc semnificativ pentru sănătate, în cazul consumului pe toată durata vieţii. În concluzie, clorul este un element de siguranţă, iar furnizorul de apă este obligat să asigure prezenţa clorului rezidual liber în apă, în orice punct al reţelei de distribuţie.
Comentarii
comentarii
