Acasă Politica Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi cere măsuri ferme în cazul baschetbalistului de la...

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi cere măsuri ferme în cazul baschetbalistului de la Giurgiu

DISTRIBUIȚI

Mediatizarea cazului baschetbalistului american, Chauncey Hardy, a readus în discuţia publică nu numai pericolul grav la adresa societăţii româneşti a grupărilor infracţionale, dar, din păcate, şi disfuncţionalităţile majore ale sistemului de sănătate şi mentalitatea deficitară a unor medici din România. "Salut felul onest şi curajos în care subsecretarul de stat Raed Arafat a identificat greșelile făcute de medicii de gardă de la Spitalul Giurgiu. Aceştia nu au respectat nişte reguli elementare atunci când nu au făcut o radiografie, în condiţiile în care pacientul prezenta un traumatism cranian, respectiv nu au efectuat  un control de specialitate şi nu au intubat pacientul. Mai mult decât atât, aceştia nu au completat corespunzător fişa pacientului şi nici nu au respectat protocoalele de transfer. Transferul trebuia să se fi făcut încă din cursul nopţii, respectiv pacientul trebuia să fie însoţit de personal calificat pentru stabilizarea pacientului, în caz de înrăutăţire a stării sale”, a spus Cristian Buşoi.

Sancţiuni insuficiente

Cristian Buşoi consideră că sancţiunile financiare aplicate de Ministerul Sănătăţii Spitalului Giurgiu, precum şi medicilor care au tratat pacientul sunt insuficiente. Eurodeputatul liberal consideră că acest caz trebuie adus în atenţia Colegiului Medicilor, pentru a stabili dacă a existat malpraxis sau nu, urmând să se ia măsuri disciplinare în consecinţă. "Dacă nu va fi separat "grâul de neghină" şi dacă nu vom aplica sancţiuni corespunzătoare, atunci cei care vor avea de suferit sunt cei mai mulţi medici din sistemul sanitar din România, care îşi fac onest treaba, adeseori cu multe sacrificii, care sunt cu adevărat profesionişti şi care vor fi în continuare puşi în aceeaşi categorie cu cei foarte puţini care greşesc din neştiinţă sau, mai grav, din nepăsare", spune Buşoi. Cristian Bușoi deploră faptul că România nu are cu adevărat o legislaţie corespunzătoare în domeniul malpraxis-ului şi a drepturilor pacienţilor. În opinia sa, actuala guvernare, deşi a promis că va adopta măsuri de întărire a drepturilor pacienţilor, nu a făcut nimic în acest sens, singura preocupare fiind închiderea de spitale, reducerea fondurilor destinate sănătăţii şi restricţionarea accesului populaţiei la medicamente. "Din păcate, în ultimii ani ne-am confruntat cu numeroase cazuri de acest gen. Cred că e timpul să se ia măsuri prin adoptarea unei legislaţii adecvate, care să protejeze pacienţii şi să le redea acestora încrederea în sistemul sanitar românesc", spune europarlamentarul liberal.

 

Comentarii

comentarii