Acasă Politica Eva Andreaş a demisionat din funcţia de prefect de Timiş

Eva Andreaş a demisionat din funcţia de prefect de Timiş

1424
DISTRIBUIȚI

Liliana Oneţ are drum deschis pentru a-şi îndeplini dorinţa de a deveni prefect. Luni dimineaţa, Eva Andreaş a decis să-şi înainteze demisia din funcţia respectivă, pe care o ocupa din data de 23 august 2017. Ea s-a aflat în concediu medical în ultimele luni, motiv pentru care nu a putut fi demisă de ministrul de Interne.

Luni, Andreaş a decis renunţarea la demnitatea deţinută, înaintându-şi demisia. În anunţul public prin care şi-a anunţat decizia, ea i-a mulţumit fostului premier, Sorin Grindeanu, pentru încredrea acordată. Fostul (acum) prefect le mulţumeşte celor cu care a colaborat.

„Funcțiile publice nu sunt pe viață ale cuiva, iar astăzi a venit momentul schimbării în Prefectura Timiș. Am decis să îmi depun demisia, însă nu vreau să fac un bilanț al perioadei cât am fost prefect, ci doar să le mulțumesc celor care au fost lângă mine în acești ani. Nu a fost ușor, știu, dar munca pe care au depus-o toți cei cu care am colaborat a fost apreciată. De la angajați ai Prefecturii, la directori ai instituțiilor deconcentrate, cu toții au pus umărul atât cât s-a putut pentru bunul mers al lucrurilor. Vreau să știți, cu toții, că vă puteți baza pe mine și de-acum înainte, eu rămân același om. Încă o dată, mulțumesc.
Pentru toată încrederea acordată, un mare mulțumesc lui Sorin Grindeanu!!!”, a scris Eva Andreaș, pe contul personal de Facebook.

Comentarii

comentarii