Acasă Eveniment Eveniment caritabil inedit, în premieră la Timişoara

Eveniment caritabil inedit, în premieră la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Experimentarium TM

Joi, 25 septembrie, de la ora 18.00, un nou eveniment cultural caritabil inedit va avea loc la Experimentarium Tm (perimetrul Departamentului de Hidrotehnică, în Parcul Rozelor, pe malul Begăi).

Pelicula Culturală a reprogramat, în premieră, proiecția filmului “Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean și Xantus Gabor.

Evenimentul este organizat prin amabilitatea Universității Politehnica Timișoara și a Universității de Vest din Timișoara, care au pus la dispoziție spațiul inedit.

Laboratorul EXPERIMENTARIUM Tm se adresează în special tinerilor, elevilor, studenților, care doresc să efectueze liber, fără stresul școlăresc, experiențe de fizică, dintre cele mai diverse, pentru a-i atrage spre învăţământul universitar din domeniul fizicii şi ingineriei. Pe de altă parte se dorește popularizarea ştiinţei, într-un loc în care oricine are acces gratuit la informaţii despre stadiul la care au ajuns realizările tehnologice în lume.

Filmul “Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean și Xantus Gabor este unul dintre cele mai bune documentare științifice românești din ultimii ani. A fost realizat în 2013 și va fi prezentat în premieră la Timișoara, prin amabilitatea Fundației Arte Vizuale. Filmul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de biospeologie din lume, de la Cluj. “Exploratorul” a fost prezent anul trecut la TIFF, obținând o bună apreciere din partea criticilor.

La proiecția planificată în luna august, biletele de acces au fost rechizitele școlare, care au fost donate celor 150 de copii de la Fundația Rudolf Walter, pentru a-i sprijini să meargă la școală. Pentru că biletele au fost “predate”, dar filmul nu a putut fi vizionat datorită ploii, accesul la proiecția din septembrie este gratuit. Cine dorește însă, poate să contribuie în continuare cu rechizite școlare (caiete, stilouri, penare, ghiozdane, blocuri de desen, acuarele, etc.), care vor avea aceeași destinație.

Comentarii

comentarii