Copiii din Lugoj, însoțiți de părinți și bunici, sunt invitați să participe luni, 2 octombrie, între orele 17 și 19, la evenimentul cultural-educativ “Învață-mă să iubesc arta în cartierul meu”, organizat de Asociația pentru Promovarea Tradițiilor, din Timișoara, cu finanțare din partea Primăriei Lugoj. Evenimentul va avea loc în Parcul Cornet și include ateliere de pictură, muzică populară și dans popular. De îndrumarea artistică a copiilor se vor ocupa profesori și formatori cu experiență, iar atmosfera va fi susținută și prin participarea unor artiști recunoscuți, Nicoleta Ghimboasa, Viorica Ionela Magda, Florin Boița și Remus Grosu, în calitate de organizator al evenimentului. În timpul în care copiii participă la ateliere, părinților și bunicilor li se vor oferi informații referitoare la prevenirea riscurilor la care sunt expuși copiii: bulling, consum de substanțe, comportamente antisociale, victimizare în mediul on line, precum și referitoare la asumarea rolurilor parentale, care să sprijine evoluția pozitivă a copiilor. “Proiectul își propune să ofere publicului din Lugoj, în special copiilor, ocazii de testare și exersare a abilităților artistice, de descoperire a talentelor și înclinațiilor artistice, precum și de participare la un divertisment cultural calitativ, în cartierul în care locuiesc, din dorința de accesibilizare a culturii și de atragere de public tânăr către activitătile culturale”, menționează organizatorii.