Acasă Cultura Expoziţie în memoria lui Panait Stănescu-Bellu, la Muzeul de Artă din Timişoara

Expoziţie în memoria lui Panait Stănescu-Bellu, la Muzeul de Artă din Timişoara

DISTRIBUIȚI

La Muzeul de Artă din Timişoara are loc joi, 14 martie, de la ora 17.00, vernisajul unei expoziţii în memoria celui care a fost avocatul, pictorul, scriitorul şi masonul Panait Stănescu-Bellu. Gazdele evenimentului din Sala Barocă a muzeului vor fi Ştefan Popa Popa’s, Doru Julean, Virgil Popa şi Marcel Tolcea. Expoziţia este intitulată „Stejarii mor în picioare”, formulă preluată dintr-un poem de Panait Stănescu-Bellu.

Avocat, artist, mason

Panait Stănescu-Bellu s-a născut pe 2 martie 1920, la Craiova, şi a murit pe 4 februarie 2012. A absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti, în 1943, şi a urmat cursurile de doctorat la Facultatea de Drept din Cluj. A fost avocat în Ilfov şi la Cluj, înainte de a fi arestat pentru apartenenţa la Tineretul Universitar Naţional Ţărănesc şi trimis să muncească la Canal. După eliberare, a primit doar posturi de tehnician şi consilier juridic la Gurahonţ şi Arad. Abia în 1965 a fost reprimit ca avocat în Colegiul Timiş. A profesat la Sânnicolau Mare şi Timişoara. Din 1958 a avut o activitate susţinută de artist plastic în Timişoara, unde a fondat Asociaţia Artiştilor Plastici neprofesionişti „Romul Ladea”, în anul 1975, fiind şi primul preşedinte. Pe plan internaţional, din anul 1971 a fost membru al Societăţii Artiştilor Independenţi de la Paris, apoi membru Societar. În 1984 a fost invitat la Academia Europeană de Litere Ştiinţe şi Arte, activând sub patronajul Parlamentului European. I-a fost acordat titlul de academician în anul 1985. A participat la 36 de expoziţii în ţară şi la 41 de expoziţii internaţionale. A fost membru al cenaclurilor literare „Ars poetica”, „Justiţia”, „Pavel Bellu” şi membru al Societăţii Scriitorilor Olteni din Craiova. A publicat două volume de poezii: „Memorii pentru viitor” şi „Labirint poetic”. Stănescu-Bellu a făcut publică apartenenţa sa la masoneria română, în care a intrat în anul 1944. După 1990, a „reaprins lumina” masoneriei în Timişoara, prin Loja Pax, al cărei Maestru Venerabil a fost.

 

Comentarii

comentarii