Acasă Cultura Fă-mi loc! – primul spectacol ”de turneu” din capitala României, în 2019,...

Fă-mi loc! – primul spectacol ”de turneu” din capitala României, în 2019, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Primul spectacol ”de turneu” din capitala României  în 2019 îi readuce la Timișoara pe doi dintre cei mai admirați actori români, în seducătoarea comedie romantică “Fă-mi loc!”: Marius Manole și Medeea Marinescu, în data de 14 ianuarie, de la ora 20:00, pe scena Operei Române.

Spectacolul a fost regizat de o adevărată legendă a teatrului românesc, maestrul Radu Beligan.

”Fă-mi loc! spune povestea a doi tineri pe care ajunul Crăciunului  îi surprinde în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existență. E seara dinaintea Crăciunului, momentul în care simțim mai mult ca oricând dorința să fim înconjurați de familie și de cei pe care îi iubim cu adevărat. Hazardul îi aduce pe Manuel şi Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va stârni nenumărate „scântei”. Însă amândoi caută să înțeleagă și să se înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, și mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singurătate.

„Fă-mi loc!” este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei  noastre existențe dincolo de orice conveniență socială”, dezvăluie realizatorii evenimentului. Scenografia este creația Mădălinei Marinescu, iar light design-ul este conceput de Roxana Docan.

 

Comentarii

comentarii