Anii postbelici au adus peste România valul nenorocirilor importate din Sovietele Socialiste şi care, plecând de sub cizma politică a avut ecouri în toate segmentele (economie, educaţie, cultură, comerţ, sănătate) zdruncinând puternic liniştita societate românească de până atunci. A adus şi deposedarea de proprietăţi ale celor care au reuşit să aibă mai mult decât o zdreanţă drept îmbrăcăminte, un blid pentru mâncare şi o creangă deasupra capului în loc de acoperiş de casă. Marea naţionalizare a trimis proprietarii în deportare sau după gratii, iar în cele mai înstărite locuinţe (vile, apartamente, case) s-au mutat noii proprietari/chiriaşi care au ştiut să se orienteze foarte repede spre noii stăpâni roşii, care împărţeau averile chiaburilor precum codrii de pâine celor care-i slujeau.
În Timişoara au fost zeci de mii de locuinţe care au avut această soartă, dacă ne gândim că doar astăzi, Municipalitatea mai are în evidenţe peste 15.000 de imobile cu valoare de patrimoniu. Erau vilele superbe din zona ultracentrală a oraşului, care au ajuns, pe rând, împreună cu tot mobilierul de lux din ele, să intre sub cheia altor stăpâni, de la dascăli (de la clasa I până la universitari) care au învăţat repede să recite versuri din poeţii prozeliţi ai noii orânduiri, până la directori de fabrici, muncitori „ascultători”, artişti care şi-au schimbat repertoriul, medici care se îmbelşugau din raclaje ilegale, magistraţi deveniţi supuşi noilor legi, în virtutea cărora trimiteau după gratii fără de judecată „duşmanii poporului”, miliţieni care mergeau pe stradă cu gârbaciul în mână în loc de buletin.
Dar, cum orice pe lumea aceasta are un început şi un sfârşit, momentul „Decembrie 1989” a pus capăt dictaturii proletare, iar proprietarilor de o jumătate de veac a început să le tremure podeaua sub picioare. Noile legi ale proprietăţilor îi repuneau în legitimitate pe foştii proprietari, care aveau dreptul să reintre în posesia bunurilor imobiliare. Dacă mai existau. Din acest moment, mafia imobiliară (din Timişoara) a început să prindă viaţă, să gândească, să-şi creeze reţele de acţiune (angajaţi din primărie, din rândul notarilor, din cel al avocaţilor care-i sfătuiau şi-i apărau în instanţă, din rândul magistraţilor) în ţară şi în străinătate, prin care să intre în posesia celor mai frumoase clădiri din oraş. A început şi lungul şir al retrocedărilor suspicioase, apoi al vânzării vilelor prin acte notariale despre a căror întocmire legală te doare capul, Primăria pierdea în instanţă proces după proces şi tot atâtea imobile, pentru că municipalitatea nu făcea uz de dreptul de preemţiune. Timp de 20 de ani. Şi ne-am trezit că pe bijuteriile arhitectonice ale oraşului au devenit proprietare clanurile de ţigani care le-au distrus rând pe rând (vezi doar Casa Florarului Muhle). Presa a scris, iar Ziua de Vest a fost prima care a sesizat pericolul şi a dus o campanie de ani de zile împotriva mafiei imobiliare ţigăneşti din Timişoara.
Marţi, procurorii DNA Bucureşti au descins la Serviciul Patrimoniu al Primăriei Timişoara pentru a ridica originalele miilor de contracte de vânzare-cumpărare a acestor imobile din ultimii aproape 20 de ani, de când Legea 112 a intrat în vigoare.
Ancheta nu vizează administraţia Robu, ci „colectivul” fostei administraţii Ciuhandu
Primarul Nicolae Robu declară în mandatul său nu au mai avut loc astfel de vânzări-cumpărări. „Chiar am cerut şi eu o informare în acest sens, pentru că eram curios dacă au continuat lucrurile aceste (vânzările de imobile pe Legea 112, n.r.). A fost doar o parte dintr-o locuinţă care era deţinută de un revoluţionar, o cotă de 3/8 din ea”, a afirmat Nicolae Robu, marţi, în timpul descinderilor DNA.
Să fie oare surprinzător faptul că mulţi nu l-au agreat pe Nicolae Robu ca primar? Pentru că afirma de fiecare dată că el nu va încălca legea şi că va fi primul care va anunţa instituţiile/organele de anchetă dacă va depista aşa ceva.
Fostul edil-şef, Gheorghe Ciuhandu ridica din umeri de fiecare dată când presa îl întreba de ce primăria a mai pierdut un imobil, iar ţiganii au mai câştigat o vilă de patrimoniu. Probabil că s-au întâmplat multe lucruri în spatele lui sau sub nivelul său de decizie. Mai mult decât atât, Ciuhandu a primit şi scrisori de ameninţare cu moartea. „Sunt deja obişnuit cu astfel de scrisori şi nu le mai iau în seamă. Le primesc periodic din 2000, 2001, 2007 (…). Aceşti indivizi trebuie să înceteze şi să ştie că au drepturi şi obligaţii, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni ai acestui oraş”, spunea Ciuhandu.
Fostul prefect liberal, Ovidiu Drăgănescu, care a dus o acerbă luptă împotriva mafiei imobiliare a primit, şi el, multe ameninţări cu moartea, o astfel de scrisoare fiind semnată (în 2008) de “clanul romilor bogaţi”, care ar fi angajat un “kiler” din străinătate pentru a-l lichida pe el şi familia sa. În scrisoare, mafia ţigănească îi cerea prefectului să oprească “teroarea rasistă” contra romilor. “Vă lichidăm familia. Avem bani pentru kilăr străin. Noi nu glumim”, este textul scrisorii ce poartă semnătura clanului amintit.
Drăgănescu, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu a demarat o serie de acţiuni de control la vilele din Timişoara, în care locuiesc şi familii de ţigani şi care îşi terorizează vecinii pentru a-i determina să le vândă lor apartamentele pentru a deveni proprietarii exclusivi ai clădirilor respective. Relaţia prefectului cu ţiganii bogaţi din Timişoara nu a fost deloc bună, mai ales după ce Drăgănescu a cerut fiscului să verifice provenienţa averilor acestora.
