Acasă Actualitate Fântâna arteziană din Zona Soarelui a devenit „bazin de înot”

Fântâna arteziană din Zona Soarelui a devenit „bazin de înot”

DISTRIBUIȚI

Municipalitatea timişoreană a inaugurat cu mare fast, anul trecut, parcul din Zona Soarelui, care a costat câteva sute de mii de lei. În acest parc au fost schimbate băncile, coşurile de gunoi, gazonul, au fost refăcute aleile şi locurile de joacă pentru copii  şi a fost modernizată fântâna arteziană, care este amplasată chiar în mijlocul acestui părculeţ. După inaugurare, timp de aproximativ o lună, parcul a fost păzit în permanenţă de poliţişti locali, care aveau grijă ca timişorenii să nu arunce chiştoace de ţigări şi hârtii pe jos, să nu calce iarba şi nimeni să nu se scalde în fântâna arteziană.

Copiii rromi se răcoresc în fântâna din Zona Soarelui

Luni, 18 iulie, în Timişoara au fost la soare peste 40 de grade Celsius şi fiecare timişorean a găsit diferite metode pentru a se răcori. Unii au mers la ştrand, alţii la o terasă, iar unii s-au scăldat în fântânile arteziene din Timişoara. Luni, 18 iulie, în jurul prânzului, patru copii rromi au încins o baie de mama focului în fântâna arteziană din parcul din Zona Soarelui. Micuţii au putut să se scalde în voie pentru că agenţii locali nu prea îşi mai fac apariţia prin acest parc. Ionel Stanici, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, spune că în parcul din zona Soarelui nu mai există patrule de poliţişti locali care să păzească acest parc în permanenţă. „Este şi perioada concediilor şi nu avem o patrulă permanentă în aces parc. Oricum, noi avem oameni în zona respectivă, care mai trec din când în când prin acest parc, pentru a vedea ce se mai întâmplă. Agenţii locali nu pot aplica amenzi celor care se scaldă în fântâni, pentru că nu există temei legal. Oamenii legii pot doar să îi gonească pe cei care comit astfel de fapte”, spune Ionel Stanici.
 

Comentarii

comentarii