Acasă Sport FC Timişoara joacă returul cu Mypa-47, în preliminariile Europa League

FC Timişoara joacă returul cu Mypa-47, în preliminariile Europa League

DISTRIBUIȚI

Joi, 5 august, FC Timişoara va întâlni în partida retur din turul 3 preliminar al UEFA Europa League formaţia finlandeză Myllykosken Pallo-47. Scorul din partida tur a fost 2-1 pentru echipa alb-violetă. Diferenţa mică de scor le dă speranţe jucătorilor finlandezi. Aceştia uu crezut că le va fi mai greu, deoarece ştiau ce valoare au jucătorii români, de nivelul Ligii 1. La 2-1, finlandezii se gîndesc că au ieşit bine din primul joc. Ca moral, finlandezii pleacă cu un plus, ei fiind mai încrezători faţă de cum au fost înainte de primul meci. După eşecul cu Poli, Mypa-47 şi-a revenit în campionat, învingându-i cu scorul de 3-0 pe Tampere United, ceea ce le-a crescut şi mai mult moralul jucătorilor lui Janne Lindberc. Pe partea cealaltă, FC Timişoara a reuşit doar un egal, 2-2, cu Gaz Metan Mediaş, după meciul din Finlanda. Bănăţenii nu trec printr-o perioadă tocmai bună, însă se pare că au forţa necesară să revină în joc în momentele cheie. Tehnicianul bănăţenilor, Vladimir Petrovici, speră ca echipa să se califice în turul 4 preliminar deşi recunoaşte că nu va fi uşor. De amintit că MyPa-47 a ajuns în preliminariile Ligii Europa datorită clasamentului fair-play, aşadar nu este o echipă de temut. Meciul va începe la ora 20.30, iar TVR 1 şi TVRi vor transmite în direct de la Timişoara partida de fotbal. Biletele de intrare au acelaşi preţ ca la jocurile din Liga I: 8 lei la peluza nord, 10 lei la peluza sud, 15 lei la tribunele I şi II, 25 de lei la tribuna 0, 200 de lei la loje, 250 de lei la zona VIP.

Comentarii

comentarii