Acasă Economic Femeile care lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână se...

Femeile care lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână se expun la un risc

DISTRIBUIȚI

Conform unui studiu apărut în SUA, citat de northerncalifornian.com, femeile care lucrează peste 40 de ore pe săptămână sau ridică greutăţi mari ar putea avea nevoie de un interval de timp mai mare pentru a rămâne însărcinate, comparativ cu femeile care nu lucrează din greu. Studiul, a fost făcut pe 1.739 de asistente medicale care au încercat să rămână însărcinate în timpul perioadei efectuării cercetării şi s-a constatat că aproximativ 16% dintre ele nu şi-au atins obiectivul în termen de un an, în timp ce 5% nu au reuşit acest lucru nici după 24 de luni. De asemenea, studiul a relefat că femeile care au lucrat mai mult de 40 de ore pe săptămână au avut nevoie de un interval de timp cu aproximativ 20% mai mare pentru a rămâne însărcinate decât cele care au lucrat între 21 şi 40 de ore săptămânal. Ridicarea sau deplasarea unor obiecte mai grele de 10 kilograme de mai multe ori pe zi a mărit cu 50 la sută intervalul de timp în care asistentele medicale au reuşit să rămână însărcinate. Principalul autor al studiului, cercetătorul Audrey Gaskins, de la Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston spune că rezultatele studiului arată că munca grea, atât în termeni de efort fizic cât şi din punctul de vedere al timpului de lucru, pare să aibă un impact negativ asupra capacităţii femeii de a rămâne însărcinate. Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru un bărbat, este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte, ele aduc bucurie, speranţa şi iubire şi sunt menite să fie iubite. Aşadar, bărbaţi protejaţi şi iubiţi femeile!

Comentarii

comentarii