Acasă Actualitate Femeile de afaceri au trimis o scrisoare deschisă președintelui și primului ministru

Femeile de afaceri au trimis o scrisoare deschisă președintelui și primului ministru

DISTRIBUIȚI

AFAR le cere ”să renunţe la atitudinea de ignorare şi cinism pe care o manifestă faţă de profesoara din Caracal aflată de peste 50 de zile în greva foamei”

Asociaţia Femeilor Antreprenor din România a trimis o scrisoare deschisă președintelui României, Traian Băsescu și primului ministru, Emil Boc, prin care le cere ”să renunţe la atitudinea de ignorare şi cinism pe care o manifestă faţă de un om aflat în greva foamei de peste 50 de zile”. Scrisoare se referă la Cristina Anghel, o profesoară din Caracal care se află în greva foamei de 50 de zile. Femeia doreşte doar aplicarea legii care majorează lefurile cadrelor didactice cu 50%. Profesoara susţine că o face nu doar pentru ea ci şi pentru colegii ei, deoarece îi sunt încălcate drepturile de cetăţean din Uniunea Europeană. ”Motivul intrării în greva foamei a învăţătoarei Anghel este, după cum ar trebui să ştiţi, NERESPECTAREA UNEI LEGI de către actuala putere. Dumneavoastră reprezentaţi una din instituţiile unui stat de drept (care presupune că NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE!). Dumneavoastră aveţi obligaţia nu numai morală, dar şi a funcţiei plătite, să vegheaţi să se aplice legea. Aplicaţi legea! Cum vegheaţi la funcţionarea constituţională a statului de drept? Asociaţia Femeilor Antreprenor din România, care reuneşte femei de afaceri ce contribuie la bugetul de stat, nu suportă gândul că finanţează un stat condus de oameni cinici şi care girează neaplicarea legii. Vă cerem aşadar să salvaţi viaţa unei femei care, cu demnitate luptă pentru un scop general şi nu pentru unul personal, aşa cum fac mulţi dintre politicieni! Salvaţi-o sau plecaţi! Noi, femeile din România nu vrem jertfe şi vieţi omeneşti, pentru a beneficia de drepturile noastre. Avem copii şi nu ştim ce să le explicăm: De ce este lăsată o femeie să moară? Suntem umilite de atitudinea dumneavoastră şi nu suntem dispuse să o tolerăm! Vom lupta prin forme democratice să ieşiţi din istoria României pe uşa din spate, dacă veţi continua genocidul început. Salvaţi unul dintre oamenii cei mai demni ai României!,” se spune în scrisoare reschisă, semnată în numele femeilor de afaceri, de Maria Grapini, preşedinte AFAR.

Comentarii

comentarii