Acasă Actualitate Fenomenele extreme vor distruge agricultura din Banat? Ce spun specialiștii?

Fenomenele extreme vor distruge agricultura din Banat? Ce spun specialiștii?

DISTRIBUIȚI

Facultatea de agricultură din Timișoara și Centrul Meteorologic Banat Crișana au organizat dezbaterea intitulată ”Implicarea meteorologiei la nivel global și în domeniul agriculturii”, unde au fost invitați fermieri din Timiș și din Arad, dar și studenți.

Una dintre ideile transmise de specialiștii prezenți a fost că vremea nu trebuie privită ca un dușman al agriculturii, ci dimpotrivă. ”De exemplu, iarna 2018 -2019 nu a fost o amenințare pentru plante. Stratul de zăpadă de 42 de cm a fost salvator pentru culturile de toamnă, așa cum este normal. Astfel, neaua a asigurat și umiditatea necesară terenului, dar și protejarea grâului de ger”, a spus Vlad Mircov, conferențiar la disciplina de Fizică și Meteorologie.

Pe de altă parte, Iaroslav Balint, fermier din Nădlac, se teme pentru viitorul agriculturii, pe care îl vede nesigur, chiar în pericol, din cauza schimbărilor climatice.

”Există fenomene meteo tipice: primăveri reci și uscate, cu variații mari de temperatură, cu efect dramatic pentru plante. La fiecare fenofază culturile au nevoie de căldură, lumină, umiditate, iar atunci când acestea nu sunt constante se produc dezechilibre în creșterea plantelor. În perioada de vară, arșița și seceta sunt tot mai dese și cu efecte grave. Vorbim de cele mai multe ori de arșiță puternică. Deși pământul are satisfăcută nevoia de apă, temperatura este foarte ridicată în aer și usucă plantele, mai ales dacă se adaugă și un vânt fierbinte. În această situație se află agricultura din Banat, de mulți ani. Trebuie să recunoaștem că viitorul agriculturii este în pericol, dacă aceste fenomene se vor agrava”, a declarat Iaroslav.

Meteorologii prezenți au încercat să dea un răspuns concret la întrebarea ridicată de fermieri. ”Viitorul agriculturii este în pericol din cauza încălzirii globale, a schimbărilor climatice și a fenomenelor extreme?” Spre surprinderea celor prezenți, răspunsul meteorologului previzionist, Marius Bratu, a fost contrar fermierului Iaroslav. El a spus că nu, viitorul agriculturii nu este în pericol. Mai mult, aceasta a cunoscut o dezvoltare mai mare în zonele de sud și de nord ale globului.

”Schimbările meteo au loc în primul rând datorită varietății climatice naturale și mai puțin din cauza influenței omului, așa cum se vrea să se înțeleagă. Se face o confuzie supărătoare și deranjantă între poluare și schimbările climatice. Demonizarea bioxidului de carbon nu este soluția cea mai bună pentru dezvoltarea societății umane, fiindcă se știe că este molecula de gaz care întreține viața. Acesta este fertilizantul natural al planetei. Sunt dovezi clare că a crescut vegetația la nivel planetar cu 20 -30 %, iar pădurea amazoniană este tot acolo. NASA a recunoscut că creșterea bioxidului de carbon a dus la îmbunătățirea vieții plantelor și a pădurilor la nivel global”, a spus previzionistul meteo bănățean.

Ultima glaciațiune a avut loc în urmă cu 10.000 -12.000, iar omenirea se află în perioada caldă a holocenului, din care 80 -90% a trecut. Clima s-a încălzit la nivel global, dar în mod natural. Meteorologul Bratu a continuat: ”Comisia interguvenamentală de schimbări climatice a ONU a insistat prea mult pe bioxidul de carbon și l-a făcut dușmanul omenirii. De fapt bioxidul de carbon înseamnă viață. De ce încălzirea globală să fie considerată o catastrofă? Acum se poate face agricultură tot mai mult în zonele de sud și de nord ale pământului, iar vegetația s-a extins. Schimbările climatice sunt firești, legate de parametrii orbitali ai globului.

Sunt cicluri la 12.000 de ani, la 24.000 de ani, la 40.000 de ani sau la 100.000 de ani. Aceste cicluri modifică insolația și excentricitatea planetei. Nu am putea spune că viitorul agriculturii este în pericol”, a concluzionat Marius Bratu. ”Prognozele sigure nu se pot da decât pe o perioadă de maxim două săptămâni, cu teoria haosului în mână. Restul e doar probabilitate”, a mai atenționat Bratu.

Comentarii

comentarii