Acasă Cultura Filmul „3/4” a câștigat trofeului Ceau, Cinema! Timișoara – Gottlob 2018

Filmul „3/4” a câștigat trofeului Ceau, Cinema! Timișoara – Gottlob 2018

DISTRIBUIȚI

Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.

Juriul format din actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan a decis ca trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” să meargă la filmul „3/4”, debutul în ficțiune al regizorului bulgar Ilian Metev. Premiul este în valoare de 1.500 de euro și este acordat de către festival.

Juriul și-a motivat alegerea prin „curajul și credibilitatea cu care regizorul împreună cu actorii ne fac martorii descompunerii unei relații dintre un tată și copiii săi, a desprinderii fiecăruia dintre ei de familie și fac din absența mamei o prezență subtilă, dar definitorie, și o sursă de emoție, fără a cădea vreo clipă în sentimentalism”.

Premiul Publicului, în valoare de 500 euro și oferit de Casa Auto Timișoara, a fost împărțit de două filme, aflate la egalitate în preferințele spectatorilor: „Căderea”, al regizoarei ucrainene Marina Stepanska, și „Comic Sans”, al regizorului croat Nevio Marasovic.

„Căderea” a fost desemnat și câștigătorul Trofeului Vitas România pentru film independent sau de debut. În valoare de 1.000 de euro, premiul a fost stabilit împreună de echipa Ceau, Cinema! și Vitas România.

Un premiu onorific din partea festivalului a primit și cunoscutul cineast Andrei Ujică, invitatul special al ediției din acest an. Andrei Ujică a susținut un masterclass extrem de apreciat și a participat la discuții cu publicul după fiecare din cele trei proiecții din retrospectiva care i-a fost dedicată: „Videograme dintr-o revoluție”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” și „Out of the Present”, acesta din urmă fiind proiectat în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol”, la gala de închidere.

 

 

Comentarii

comentarii