Acasă Actualitate Final de proiect european, la Reşiţa

Final de proiect european, la Reşiţa

DISTRIBUIȚI

Conferinţa finală a proiectului intitulat “Îmbunătățirea capacității de reacție a autorităților române și sârbe în situaţii de urgenţă“, va avea loc miercuri, 10 decembrie, la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, începând cu ora 11, în sala de ședințe a Palatului Administrativ. Proiectul este finanțat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia,  Axa prioritară 2 – Mediu și pregătirea pentru situații de urgență, Măsura 2.3. – Sisteme mai eficiente de abordare a situatiilor de urgență. Vor fi prezentate obiectivele proiectului, modul cum a fost realizat si rezultatele obţinute în cursul celor doi ani de implementare.
Parteneri în proiect sunt Ministerul de Interne din Republica Serbia (aplicant lider), Consiliul Judetean Caraș-Severin și Universitatea de Vest din Timișoara. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă consolidarea cooperării transfrontaliere între autoritățile romane și sârbe responsabile pentru managementul situațiilor de urgență.  Valoarea totala a proiectului este de aproape 1,8 milioane de euro.

Comentarii

comentarii