Acasă Economic Finanţare europeană nerambursabilă pentru consolidarea malurilor canalului Bega

Finanţare europeană nerambursabilă pentru consolidarea malurilor canalului Bega

DISTRIBUIȚI

canal begaOrganismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (OI POS Mediu) Timişoara pentru Regiunea 5 Vest, în calitate de direcţie din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, organizată la nivelul Regiunii 5 Vest, informează că a fost semnat contractul de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul „Refacere consolidări canal Bega în Municipiul Timişoara, judeţul Timiş”.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, în cadrul Axei Prioritare 5 – “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”, Domeniul major de intervenţie 1 – “Protecţia împotriva inundaţiilor”. Beneficiarul acestui proiect este Administraţia Naţională “Apele Române”, prin Administraţia Bazinală de Apă Banat, ca parte delegată pentru implementarea proiectului.
Valoarea totală a proiectului este de 19.337.089 lei, inclusiv TVA, din care: finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune în valoare de 17.403.382 lei; finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat în valoare de 1.933.707 lei; costurile proiectului sunt eligibile în proporţie de 100 %. Proiectul îşi propune modernizarea sistemului de management al inundaţiilor, prin implementarea unor măsuri de prevenire şi protecţie care vizează canalul Bega, pe sectorul aflat pe teritoriul administrativ al municipiului Timişoara. Prin proiect se vor realiza refacerea consolidărilor de mal pe lungimea de 8,3 km și refacerea consolidărilor de mal la bazinul de întoarcere pe lungimea de 0,6 km. De rezultatele proiectului vor beneficia aprox. 319.280 locuitori ai Municipiului Timişoara, fiind redus riscul de incidenţă la inundaţii cu 100 % faţă de varianta fără proiect. Suprafaţa protejată de lucrările care se vor realiza prin proiect este de 130,5 km² şi cuprinde obiective precum: gospodării individuale, căi de comunicaţie rutiere, reţele de alimentare cu energie electică, reţele de telecomunicații, pbiective socio-economice aflate pe raza Municipiului Timişoara. Termenul de finalizare a proiectului este 16 martie 2015.

Comentarii

comentarii