Acasă Economic Firma care deține activele în degradare din Băile Herculane, în insolvență cu...

Firma care deține activele în degradare din Băile Herculane, în insolvență cu datorii de 18 milioane lei, va acorda angajaților prime/sporuri

DISTRIBUIȚI

536564-319884168075433-1928144477-nFirma Hercules, care deține activele turistice aflate de mult timp în degradare din stațiunea Băile Herculane, vestită cândva la nivel internațional pentru izvoarele sale termale, dar intrată în insolvență cu datorii de peste 18 milioane de lei, va acorda angajaților prime/sporuri. Firma este gestionată de un fost deputat PSD, cercetat de DIICOT. Fiscul local s-a opus, dar nu a avut forță, nefiind principal creditor.
Plata acestor prime sau sporuri a fost acceptată de Hotel Dacia SRL (care deține 73,7% din creanțe), iar cuantumul acestora urmează să fie stabilit.
La Ministerul Finanțelor, firma Hercules a declarat pentru anul trecut un număr mediu de 14 angajați și un profit net de 4,5 milioane lei (circa 1 milion de euro), după pierderi de 3,1 milioane lei în 2014, 797.662 lei în 2013 și 3,3 milioane lei în 2012, ani pentru care nu a declarat niciun angajat. Acum, pentru anul trecut, societatea a raportat venituri de 8,8 milioane de lei și cheltuieli de 4,2 milioane de lei.
La sfârșitul anului trecut, unul profitabil după datele transmise Finanțelor, firma a intrat însă în insolvență, iar tabelul preliminar de creanțe indică datorii totale de peste 18 milioane de lei.
Firma Hercules a fost privatizată în 2001, când Argirom International, deținută de Iosif Armaș, fost deputat PSD, a cumpărat 40,92% din acțiuni. În primăvara acestui an, Iosif Armaș a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de procurorii DIICOT că ar fi devalizat stațiunea Băile Herculane prin faptul că au înstrăinat ilegal mai multe hoteluri, restaurante, băi termale și pavilioane ale unor sanatorii.
Prejudiciul total cauzat în acest caz, în care este suspectă și Monica Angela Borza, lichidator judiciar, se ridică la 123.325.726 lei (aproximativ 30 de milioane de euro).
Procurorii îl acuză pe Iosif Armaș că ar fi cumpărat SC Hercules SA cu zahăr cristal din rezervele statului.
Armaș a fost deputat PSD, membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, și șef al Federației Române de Box. La acest moment, și firma sa, Argirom International, prin care a cumpărat societatea care administra activele stațiunii Băile Herculane, este în insolvență.
Sursa: profit.ro

Comentarii

comentarii