Organizaţiile nonguvernamentale din Timişoara, persoanele cu nevoi speciale sau persoanele care cunosc cazuri sociale deosebite sunt invitate să contacteze Fornetti România la adresa de mail pr[at]fornetti.ro. Compania a luat decizia ca o parte din beneficiile obţinute din vânzarea produselor Fornetti să fie donate în scopuri caritabile. Fornetti România se află în turneu de promovare a unei acţiuni caritabile şi a produselor şi doreşte să iniţieze o cauză de binefacere a cărei scop final va fi propus şi ales de consumatori.
„Fornetti România adresează un îndemn tuturor pentru a găsi împreună beneficiarul acestei acţiuni caritabile. Contăm pe o implicare masivă din partea fiecăruia. Toate propunerile vor fi analizate de către o comisie de specialişti şi publicate pe facebook. În lunile iulie şi august, caravana Fornetti vizitează aproape fiecare oraş din ţară pentru a se întâlni cu partenerii. Campania de promovare a început în 9 iulie cu partea de vest a ţării şi în decurs de 45 de zile vor fi vizitate localităţile în care se regăsesc magazine Fornetti. În cadrul acestei caravane, consumatorii pot degusta gratuit noile specialităţi”, a precizat Doris Bociort, şef Birou Relaţii Publice.
Caravana este condusă de directorul general al Fornetti România, dr. Panczel Zoltan, însoţit de colegi din companie. Acţiunea va fi prezentată pe site-ul oficial www.fornetti.ro, pe pagina de facebook şi alte reţele de socializare, împreună cu cele mai noi informaţii şi fotografii.
Comentarii
comentarii